Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Autoritățile spaniole au sechestrat iahtul…

Autoritățile spaniole au sechestrat iahtul de 128 de milioane de euro deținut de oligarhul rus Serghei Chemezov, șeful conglomeratului din industria apărării Rostec

Imagine-simbol

Un iaht în valoare de aproape 128 de milioane de euro al unui oligarh rus a fost sechestrat luni la Barcelona (Spania) în cadrul sancţiunilor împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, a anunţat premierul spaniol, Pedro Sanchez, scrie Reuters.

„Am imobilizat temporar la Barcelona (nord-est) un iaht aparţinând unuia dintre principalii oligarhi ruşi, cu valoare de aproximativ 140 de milioane de dolari (128 de milioane de euro) şi o lungime de 85 de metri, iar altele urmează să vină”, a indicat Pedro Sanchez, fără alte precizări.

Potrivit cotidianului spaniol El Pais, este vorba despre iahtul Valérie, care ar fi legat de Serghei Cemezov, şeful conglomeratului rus din industria de apărare Rostec şi aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Serghei Cemezov apare în special pe listele oligarhilor ruşi sancţionaţi de Statele Unite şi Marea Britanie încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Răspunsul occidental implică blocarea conturilor bancare, vilelor şi navelor de lux ale magnaţilor ruşi. Dar capturile mari, precum câteva iahturi în Franţa şi Italia în ultimele zile, sunt încă destul de rare.

Un mega-iaht cu valoare de 100 de milioane până la 120 de milioane de euro, L’Amore Vero, a fost confiscat joi pe şantierul naval al portului La Ciotat, pe coasta mediteraneeană franceză, unde fusese adus pe 3 ianuarie pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie.

Italia a anunţat sâmbătă că a îngheţat bunuri ale unor oligarhi ruşi în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro, printre car două iahturi sechestrate cu o zi înainte: Lady M, în valoare de 95 de milioane de euro şi aparţinând magnatului din industria oţelului Alexei Mordaşov, un apropiat al Vladimir Putin vizat de sancţiunile UE, şi Lena (50 de milioane de euro), deţinută de Ghennadi Timcenko.

Autorităţile italiene au confiscat, vineri, mega-iahtul oligarhului rus Andrei Melnicenko, potrivit unui comunicat al poliţiei financiare a Italiei, citată de CNN. Iahtul  – numit SY A – valorează aproximativ 530 de milioane de euro (578 de milioane de dolari) şi se afla în portul Trieste. Acesta este unul dintre cele mai mari iahturi din lume, potrivit producătorului său, Nobiskrug.

Ulterior, oligarhul rus Andrei Melnicenko, cel care a rămas fără iahtul de 578 de milioane de dolari, a cerut oprirea războiului. Detalii aici