Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Actorul român Alexandru Arșinel s-a…

Actorul român Alexandru Arșinel s-a stins din viață

Actorul român Alexandru Arşinel a încetat din viaţă, la 29 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, scrie Agerpres.

Alexandru Arşinel se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din data de 15 septembrie 2022 pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat. „Având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă, s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secţia de ATI”, informa, la 20 septembrie 2022, unitatea medicală. Actorul fusese internat în luna august, la Institutul Clinic Fundeni.

Cunoscut, în mod special, pentru filmele, spectacolele şi piesele jucate împreună cu marea actriţă Stela Popescu, Alexandru Arşinel a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, care a adus contribuţii importante teatrului de revistă, televiziunii şi cinematografiei româneşti, potrivit Digi24.

A avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii.

Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV.