Acordul UE–Mercosur urmează să fie semnat în Paraguay. Tarife eliminate pentru 90% din produse, în timp ce fermierii protestează
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va semna sâmbătă, 17 decembrie, la Asuncion, capitala Paraguayului, acordul comercial cu Mercosur, după ce acesta a primit votul final din partea Consiliului Uniunii Europene duminică, 11 ianuarie. Parteneriatul comercial cu cele patru țări din piața comună sud-americană, respectiv Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay, prevede eliminarea tarifelor pentru peste 90% dintre produsele care circulă între cele două părți, transmite Deutsche Welle (DW).
Potrivit publicației, acordul urmărește diversificarea comerțului între cele două piețe, iar UE estimează că firmele europene vor economisi miliarde anual și că exporturile de mașini, utilaje, vinuri și băuturi spirtoase vor crește, mai ales pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA și al competiției din China.
Votul a fost dat de o majoritate a celor 27 de state ale UE, reprezentând 65% din populația blocului comunitar. Acordul rămâne însă extrem de controversat printre fermierii din mai multe țări europene.
Aceștia protestează, temându-se de concurența importurilor agricole mai ieftine și care nu sunt supuse unor standarde de mediu similare celor din UE. În ultima lună, fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă, blocând artere de circulație din Bruxelles, Paris și din unele regiuni ale Germaniei.
Garanții de la Bruxelles
DW scrie că, Comisia Europeană a încercat să limiteze temerile fermierilor și a transmis că vor putea fi importate în continuare doar produse care respectă reglementările UE. În cazul unei creșteri dăunătoare a importurilor din statele Mercosur sau al unei scăderi excesive a prețurilor pentru producătorii din UE, ar urma să poată fi declanșate rapid măsuri de contracarare care să ducă la suspendarea temporară a avantajelor tarifare.
Potrivit Comisiei Europene, o monitorizare deosebit de strictă este prevăzută pentru importurile de produse precum carnea de vită, carnea de pasăre, orezul, mierea, ouăle, usturoiul, etanolul, citricele și zahărul.
Alternativă la comerțul dificil cu SUA și China. Cum a votat România
Berlinul și Madridul consideră că înțelegerea le va aduce beneficii economice, pe fondul dificultăților din relațiile comerciale cu China și al barierelor tarifare instituite de președintele american Donald Trump. România a votat în favoarea acordului, „după ce, alături de alte state, a solicitat și obținut garanții suplimentare, menite să protejeze piețele naționale”, a comunicat Guvernul de la București.
DW subliniază că Mercosur (Mercado Común del Sur, Piața Comună a Sudului) este un bloc economic și comercial al Americii de Sud, înființat în 1991 prin Tratatul de la Asunción, semnat de patru state pentru a facilita libera circulație a bunurilor, serviciilor și capitalului și inspirat de piața internă a UE. Tratatul a intrat efectiv în vigoare în 1995, odată cu stabilirea uniunii vamale.
Alături de cele patru țări membre s-a aflat, până în 2016, când a fost suspendată, Venezuela. În proces de aderare este Bolivia, care mai trebuie să-și ajusteze legislația, iar asociate sunt Chile, Peru, Columbia, Ecuador, Guyana și Surinam. Acordul adoptat de reprezentanții permanenți la Bruxelles ai statelor membre UE se aplică doar membrilor deplini, nu și țărilor asociate.
Mercosur este o piață cu peste 260 de milioane de locuitori din câteva dintre cele mai mari economii emergente, relevante în agricultură, industrie alimentară, materii prime și energie. Acordul creează cea mai mare zonă de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, exporturile către Mercosur ar putea crește cu până la 40% și ar putea fi asigurate 440.000 de locuri de muncă, în special în industria auto, construcția de mașini și industria farmaceutică. Germania, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung, este considerată, spre deosebire de Franța, unul dintre principalii beneficiari. Volumul comerțului de bunuri dintre Germania și Mercosur a fost recent de 24 de miliarde de euro.