Peste 28 de milioane de lei, transferați de CNAS pentru achitarea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă
Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează vineri, 17 decembriie, că a fost finanțată a doua tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă pentru luna decembrie, în valoare de 28,4 milioane de lei.
Potrivit CNAS, pe parcursul lunii au mai fost transferate mijloace băneşti pentru toate tipurile de pensii, alocaţii, compensații, indemnizații adresate familiilor cu copii, indemnizaţii viagere sportivilor și antrenorilor, ajutor pentru perioada rece a anului, ajutor de șomaj și ajutor social.
Stabilirea indemnizației pentru incapacitatea temporara de munca se efectuează în temeiul informației din certificatul de concediu medical, transmise de către prestatorii de asistență medicală prin intermediul conexiunilor intersistemice securizate.
În septembrie curent, CNAS a anunțat modalitatea de calcul a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă. Detalii aici
Astfel, în temeiul Legii nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, dreptul persoanei asigurate la indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă se stabilește dacă aceasta pierde, la toate unitățile în care desfășoară activități, venitul asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical şi dacă confirmă un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani sau un stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat (îmbolnăvirii).
Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:
a) 60% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani;
b) 70% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
c) 90% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau de o maladie oncologică este de 100% din baza de calcul.
Citiți și: Modalitatea de calcul a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului
Baza de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă stabilite din contul bugetului asigurărilor sociale de stat o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care, la data stabilirii indemnizației, au fost calculate și plătite contribuții.