Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Gazprom anunță că nu va…

Gazprom anunță că nu va reduce livrările de gaze naturale prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, destinate consumatorilor din R. Moldova

Gigantul rus „Gazprom” anunță că a fost luată decizia de a nu reduce furnizarea de gaze naturale prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, pentru tranzitul către R. Moldova. Potrivit Gazprom, decizia a fost luată în contextul în care compania „Moldovagaz” a eliminat „încălcările privind plățile către Gazprom pentru livrările curente de gaze rusești”.

„Gazprom a primit banii pentru gazele naturale, destinate consumatorilor din R. Moldova, care rămân pe teritoriul Ucrainei”, a anunțat compania într-un comunicat.

„În același timp, atragem atenția asupra încălcării regulate a obligațiilor contractuale de către partea moldovenească în ceea ce privește plata pentru livrările de gaz rusesc. Gazprom își rezervă dreptul de a reduce sau de a întrerupe complet livrările de gaze în caz de neplată”, anunță „Gazprom”.

Pe 22 noiembrie, gigantul rus Gazprom declara că o parte din gazul rusesc livrat consumatorilor din R. Moldova, conform contractului cu „Moldovagaz”, ar rămâne în Ucraina. Atunci, Gazprom spunea că în cazul în care se va menține dezechilibrul de tranzit prin Ucraina, din 28 noiembrie, de la ora 10:00, vor fi reduse livrările de gaze naturale prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, destinate consumatorilor din R. Moldova. Gazprom spunea că Ucraina ar fi stocat circa 52,52 de milioane de metri cubi de gaze naturale destinate R. Moldova.

De cealaltă parte, compania energetică de stat din Ucraina „Naftogaz” susține că toate volumele primite de la Gazprom în punctul de intrare „Sudja” au fost transmise în punctele de la ieșirea din Ucraina spre R. Moldova „Alexeevka” și „Grebeniki” pentru transportarea către consumatorii din R. Moldova.

Ulterior, informația a fost confirmată și de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al R. Moldova, Andrei Spînu. Potrivit lui Spînu, „tot gazul livrat Moldovei ajunge în țara noastră”, iar „volumele de gaz la care face referință Gazprom că ar fi rămase în Ucraina sunt economiile și rezervele noastre stocate în depozitele din Ucraina”.

În contextul acuzațiilor lansate de Gazprom precum că o parte din gazul livrat pentru consumatorii R. Moldova ar rămâne pe teritoriul Ucrainei, compania Moldovagaz a emis o declarație prin care a menționat că operatorii rețelelor de transport ale Ucrainei și R. Moldova „au asigurat întotdeauna predarea SA „Moldovagaz” a volumelor de gaze naturale indicate în nominalizările confirmate”.

În luna noiembrie, R. Moldova primește din partea Rusiei 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. Totodată, începând cu 1 decembrie, livrările de gaze naturale de la SAP „Gazprom” către R. Moldova vor fi reduse cu 56,5% în luna decembrie 2022 reieșind din volumul de gaze naturale coordonat de SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” pentru luna respectivă conform Contractului de furnizare a gazelor naturale (189 mil. metri cubi de gaze – malul drept și 217 mil. metri cubi de gaze – malul stâng). Despre asta a anunțat, pe 22 noiembrie, Constantin Borosan, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) responsabil de domeniul energetic.