Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Gigantul rus Gazprom susține că…

Gigantul rus Gazprom susține că o parte din gazul livrat consumatorilor din R. Moldova ar rămâne în Ucraina. Reacția operatorului ucrainean

Foto: Reuters

Gigantul rus Gazprom susține că o parte din gazul rusesc livrat consumatorilor din R. Moldova, conform contractului cu „Moldovagaz”, ar rămâne în Ucraina. Potrivit Gazprom, în cazul în care se va menține dezechilibrul de tranzit prin Ucraina, din 28 noiembrie, de la ora 10:00, vor fi reduse livrările de gaze naturale prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, destinate consumatorilor din R. Moldova.

Gazprom susține că Ucraina ar fi stocat până acum 52,52 de milioane de metri cubi de gaze naturale destinate R. Moldova.

„Gazprom a înregistrat o acumulare de gaz rusesc în Ucraina, destinat livrării către consumatorii moldoveni, în baza unui contract cu compania Moldovagaz. Volumul de gaz furnizat de Gazprom către stația de măsurare a gazului „Sudja” pentru tranzitul către Moldova, prin teritoriul ucrainean, depășește volumul fizic transmis la frontiera moldo-ucraineană. (…) Volumul cumulat al decontărilor în Ucraina este de 52,52 milioane de metri cubi de gaz.

În cazul în care dezechilibrul de tranzit prin Ucraina pentru consumatorii moldoveni va persista, pe 28 noiembrie, începând cu ora 10:00, Gazprom va începe să reducă livrările de gaze către stația de măsurare a gazelor Suja pentru tranzitul prin Ucraina în mărimea sub-aprovizionării zilnice”, se arată într-un comunicat al concernului rus Gazprom.

De asemenea, „Gazprom” a menționat că din 22 noiembrie furnizează gaz rusesc către stația „Sudja” pentru tranzit prin Ucraina în volum de 42,9 milioane de metri cubi pe zi.

De cealaltă parte, compania energetică de stat din Ucraina „Naftogaz” susține că toate volumele primite de la Gazprom în punctul de intrare „Sudja” au fost transmise în punctele de la ieșirea din Ucraina spre R. Moldova „Alexeevka” și „Grebeniki” pentru transportarea către consumatorii din R. Moldova.

„Toate volumele, care au fost acceptate la punctul de intrare din Federația Rusă „Sudja”, pentru a fi transportate ulterior către consumatorii moldoveni, au fost predate intergral la punctele de ieșire din Ucraina către Moldova „Alexeevka” și „Grebeniki”. Acest lucru este confirmat de toate documentele necesare semnate cu operatorii implicați, dintre care unul este chiar Gazprom”, a anunțat Naftogaz.

Marți, 22 noiembrie, Constantin Borosan, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) responsabil de domeniul energetic, a anunțat că începând cu 1 decembrie, livrările de gaze naturale de la SAP „Gazprom” către R. Moldova vor fi reduse cu 56,5% în luna decembrie 2022 reieșind din volumul de gaze naturale coordonat de SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” pentru luna respectivă conform Contractului de furnizare a gazelor naturale (189 mil. metri cubi de gaze – malul drept și 217 mil. metri cubi de gaze – malul stâng).