Dumitru Alaiba, foștii săi consilieri și un membru al CSP, printre fondatorii firmei care a lansat inițiativa „De la noi” din Moldova – proiect de sprijinire a micilor producători prin prezența pe rafturi dedicate în magazine
Un proiect menit să sprijine micii producători locali a fost lansat în R. Moldova. Inițiativa „De La Noi” își propune să ajute producătorii autohtoni să ajungă mai ușor pe rafturile magazinelor și mai aproape de consumatori.
ZdGust.md a constatat că în spatele inițiativei se află Dumitru Alaiba, fostul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, trei dintre foștii săi consilieri de la minister, un membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fost membru al Centrului de Politici și Reforme, dar și o actuală angajată a Centrului care a fost lansat în 2017 de către Dumitru Alaiba și alte două persoane.
Deși site-ul proiectului a fost creat încă în august 2025, iar pagina sa de facebook este activă din decembrie 2025, subiectul a ajuns în atenția opiniei publice joi, 2 aprilie, după un mesaj publicat de Dumitru Alaiba, care este membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei și ex-ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării între anii 2023-2025.
Acesta a scris că „ideea proiectului a pornit de la o întrebare simplă, pe care mulți cumpărători o adresează atunci când aleg produse: „Este de la noi? Este local?”. Astfel, echipa și-a propus să ajute cât mai mulți mici producători să vândă mai ușor, să crească mai repede și să ajungă la mai mulți cumpărători. Prin „De La Noi”, micii producători beneficiază de rafturi dedicate în supermarketuri, unde consumatorii pot găsi produse locale, realizate în afaceri mici, adesea de familie”. Alaiba a mai scris că „susținerea producătorului local trebuie să fie un gest făcut ușor, fără complicații. Ca să ajutăm cumpărătorii, vrem produsele „De La Noi” să fie cât mai aproape de consumator. Avem agreate cu mai multe supermarketuri spații pentru rafturi dedicate micilor producători, în locații aparte, care să îi ajute să iasă în evidență, invitând consumatorii să cumpere produse locale”, preciza acesta. „În prezent, proiectul este testat în 15 locații, în parteneriat cu 10 producători locali. Deocamdată, pe rafturile „De La Noi” se regăsesc doar produse alimentare neperisabile, însă inițiatorii spun că planurile vizează extinderea treptată a gamei” scria Alaiba, fără a oferi alte detalii.
Nici pe pagina de facebook a proiectului, nici pe site-ul oficial nu sunt publicate detalii despre fondatori. Zdgust.md a aflat, după datele de înregistrare ale site-ului delanoi.md că în calitate de registrator figurează firma „Select Local” SRL.
Compania a fost înregistrată pe 4 august 2025 și are șase fondatori, toți cu câte 16,66% din capitalul social: Dumitru Alaiba, Andrei Cebotari, Gheorghe Haret, Ion Mihalachi, Elena Varta și Victoria Vasilița. În calitate de administrator figurează Ion Mihalachi.
Toți ceilalți cinci fondatori au legături apropiate cu Dumitru Alaiba. Citiți explicațiile acestora și alte detalii despre proiect, pe zdgust.md.