Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   APP îndeamnă Avia Invest SRL…

APP îndeamnă Avia Invest SRL să execute obligațiile contractuale. Reacția companiei concesionare

Comisia de monitorizare a Contractului de concesiunea activelor aflate în gestiunea ÎS Aeroportul Internaţional Chișinău constatat că, până în prezent, concesionarul nu-și execută cu diligență obligativitatea de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru Etapa I investițională, cât și pentru Etapa II, fiind acumulate restanțe la capitolul investiții în jur de 66,2 e milioane de euro, anunța miercuri, 10 iunie, Agenția Proprietății Publice (APP) printr-un comunicat de presă.

În replică, joi, 11 iunie, Avia Invest a calificat declaraţiile ca fiind „mincinoase şi manipulatorii”, „făcute sub influenţa şi presiunea politicului”, menționând că gestionarul aeroportului îşi îndeplineşte toate obligaţiunile invesţionale conform planului şi contractului de concesiune, iar acest lucru este confirmat de toate documentele şi actele prezentate APP şi altor instituţii de stat.

Conform APP, comisia a constatat că Avia Invest nu cooperează cu autoritățile, în special cu Agenția de Supraveghere Tehnică, și nu prezintă actele solicitate pentru verificarea volumul lucrărilor efectuate.

„La insistența comisiei, Avia Invest SRL a promis accesul Agenției de Supraveghere Tehnică, după data de 15 iunie 2020, potrivit Directivei Autorității Aeronautice Civile. Avia Invest SRL și-a exprimat dezacordul cu modificările legislative privind achitarea în bugetul de stat a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful de 9 EUR per pasager la plecare, perceput de concesionar. Se insistă la încasarea în continuare a unui venit net de 9 EUR pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor. Comisia a acordat timp concesionarului pentru a veni cu calcule financiare relevante. Avia Invest SRL afirmă că nu poate obține documentația permisivă de la Primăria mun. Chișinău pentru a construiri terminalul nou al AIC, dar totodată a specificat că până acum nu a contestat refuzul Primăriei municipale, însă a mai depus o adresare în acest sens”, a transmis APP.

Avia Invest susține că „a fost mereu deschisă către instituţiile de control şi comisia de monitoring şi a pus la dispoziţia APP toate actele, inclusiv accesul la lucrările efectuate, care au confirmat realizarea cu succes a Etapei 1 de investiţii în modernizarea AIC, acest lucru fiind confirmat şi de decizia Comisiei de monitorizare a concesiunii din cadrul APP”.

„Toate declaraţiile care se fac în această perioadă sunt doar presiuni politice, care urmăresc preluarea printr-un atac de tip raider a companiei Avia Invest. Cât priveşte Etapa 2, programul de investiţii este în proces de realizare şi decurge conform obligaţiunilor contractului de concesiune. Avia Invest a investit până în prezent peste 90 de milioane de euro în infrastructura aeroportuară, iar pasagerii au putut vedea şi beneficia de-a lungul anilor de transformare enormă a Aeroportului Internaţional Chişinău. Toate părerile expuse la acest capitol de către instituţii precum APP, care deţin documente ce contrazic declaraţiile proprii sunt absurde şi făcute fie din necunoaştere sau sub presiunea politicului. Constatăm cu regret că actuala guvernarea îşi doreşte cu orice preţ preluarea companiei, încâlcand normele legale şi cele de etică morală în afaceri, prin modul în care acţionează în raport cu investitorul aeroportului”, a reacționat compania.