Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANRE, după acuzațiile lui Sergiu…

ANRE, după acuzațiile lui Sergiu Tofilat despre funcționari care „acoperă și protejează schemele de la Moldova Gaz”: „O interpretare forțată a normei legale, utilizată în scopuri politice”

Sursa: ZdG

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) „respinge” acuzațiile ex-membrului consiliului de observatori al „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat, privind inacțiunea instituției în cazul S.R.L. „Chișinău-gaz”.

ANRE a spus că, în anul 2024, a desfășurat un control inopinat la S.R.L. „Chișinău-gaz”. Controlul nu ar fi fost unul planificat, „ci a fost realizat la solicitarea unui organ competent al statului, în contextul unor cercetări deja demarate”. În urma verificărilor efectuate, au fost identificate cheltuieli ineficiente în valoare totală de aproximativ 33 milioane de lei, aferente perioadei 2021–2024.

„Ca urmare a constatărilor, ANRE a decis excluderea integrală a acestor cheltuieli din tarifele reglementate, aceasta fiind cea mai severă și eficientă măsură de intervenție pe care cadrul legal o conferă autorității de reglementare pentru protejarea consumatorilor. Astfel, consumatorii de gaze naturale nu au suportat și nu vor suporta niciun cost aferent acestor cheltuieli identificate ca fiind nejustificate. Totodată, operatorului i-au fost impuse măsuri de remediere, în strictă conformitate cu legislația aplicabilă.

Este necesar de precizat că interpretarea potrivit căreia ANRE ar fi încălcat prevederile art. 28 alin. (9) din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat este eronată și scoasă din contextul legal aplicabil. Obligația sesizării organelor de urmărire penală intervine exclusiv în situația în care organul de control constată, în limitele competențelor sale, existența unor încălcări ce conțin semne clare ale componenței unei infracțiuni și stabilește un prejudiciu în sens juridic. În cazul de față, ANRE a constatat ineficiențe economice și cheltuieli nejustificate din perspectivă tarifară, nu fapte de natură penală și nu un prejudiciu juridic în sensul legislației penale. Prin urmare, nu a existat temei legal pentru declanșarea procedurii prevăzute de art. 28 alin. (9). Afirmațiile contrare reprezintă o interpretare forțată a normei legale, utilizată în scopuri politice, care confundă deliberat mecanismele de reglementare economică cu atribuțiile organelor de urmărire penală și induc în eroare opinia publică”, susțin reprezentanții ANRE.

ANRE menționează că a transmis integral informațiile și documentele aferente raportului de control către Serviciul de Informații și Securitate, „în conformitate cu solicitarea inițială și cu competențele legale ale acestei instituții privind examinarea riscurilor sistemice și economice”. 

„ANRE nu poate comenta și nu poate interveni în eventuale investigații de natură penală, pentru a nu prejudicia cercetările desfășurate de instituțiile abilitate.

Referitor la afirmațiile potrivit cărora ANRE ar fi ascuns informații sau ar fi tolerat încălcări, Agenția precizează că hotărârea Consiliului de Administrație din 19 decembrie 2024 este publică și disponibilă pe pagina oficială a ANRE. De asemenea, instituția a oferit răspunsuri oficiale și detaliate solicitărilor primite din partea reprezentanților politici și a altor părți interesate.

ANRE respinge ferm acuzațiile de complicitate, mușamalizare sau influență politică, precum și afirmațiile privind existența unor presupuse „scheme sistemice” tolerate de instituție, acestea nefiind susținute de constatările oficiale sau de deciziile adoptate. Agenția își desfășoară activitatea ca autoritate autonomă și apolitică, ghidată exclusiv de lege și de interesul consumatorilor”, a mai transmis instituția.

HCA nr. 768 din 19.12.2024 by Ziarul de Gardă

Anterior, compania a comunicat că, la data de 1 aprilie 2025 a fost înregistrată cererea de chemare în judecată SRL „Chișinău-gaz” către Agenție privind anularea hotărârii ANRE din 19 decembrie 2024.

Potrivit lui Sergiu Tofilat, între 2021 și 2024, compania ar fi făcut mai multe achiziții de contoare prin intermediari, nu direct de la distribuitori oficiali, ceea ce a dus la cheltuieli suplimentare.

Deși ANRE a efectuat în 2024 un control în acest sens, rezultatele acestuia au fost examinate în ședință închisă, iar raportul nu a fost emis organelor de anchetă, a mai susținut Sergiu Tofilat, care a acuzat anumiți funcționari că „acoperă și protejează schemele de la Moldovagaz”.

Tofilat a criticat modul în care au acționat ANRE și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), care au fost sesizate încă din 2024. Deși ANRE, potrivit lui Tofilat, a constatat această ilegalitate, nu a sesizat instituțiile abilitate și, astfel, ar fi admis o ilegalitate.