Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Naționala Moldovei a pierdut cu…

Naționala Moldovei a pierdut cu 0-4 în fața Israelului în preliminariile Campionatului Mondial 2026

Sursă foto: ZdG

Naționala Moldovei a pierdut categoric pe teren propriu, scor 0-4, împotriva Israelului, în cel de-al patrulea meci din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Partida s-a disputat vineri, 5 septembrie, pe stadionul „Zimbru” din Chișinău.

Pentru Israel au înscris Dor Peretz (min. 15), Manor Solomon (35), Tai Baribo (59) și Oskar Gloukh (77). Arbitrul scoțian John Beaton a acordat două cartonașe galbene – Yarden Shua (69) și Eliel Peretz (70).

După acest rezultat, naționala Moldovei a rămas pe ultimul loc în grupa sa de calificare la Campionatul Mondial de fotbal 2026, cu 0 puncte. Israelul și-a menținut poziția a doua, cu 9 puncte, cu 3 în urma liderului – Norvegia.

În cealaltă confruntare a grupei, Italia s-a impus cu 5-0 în fața Estoniei, dar a ramas pe locul 3.

Următorul meci al Moldovei va fi pe 9 septembrie, la Oslo, contra Norvegiei.