Situaţia drepturilor omului s-a înrăutăţit în Rusia, avertizează o expertă a ONU

Situaţia drepturilor omului în Rusia s-a înrăutăţit de la declanşarea războiului în Ucraina, a declarat raportoarea specială a ONU pentru situaţia drepturilor omului în Federaţia Rusă, Mariana Kaţarova, menţionând folosirea torturii şi implicarea personalului medical în aceste abuzuri, transmite G4Media.
Experta ONU a subliniat că autorităţile ruse au reprimat sistematic opozanţii de la începutul invaziei Ucrainei în februarie 2022.
„Situaţia drepturilor omului s-a deteriorat constant” în Rusia, a concluzionat ea în raportul său, publicat săptămâna trecută şi care va fi prezentat luni în Consiliul pentru Drepturile Omului.
În această perioadă, „autorităţile ruse şi-au intensificat utilizarea urmăririlor penale, a pedepselor lungi cu închisoarea, a intimidării, a torturii şi a relelor tratamente pentru a reduce la tăcere opoziţia faţă de război”, se arată în raport.
Mariana Kaţarova, care a fost numită de Consiliu în 2023, a afirmat că poziţia oficială rusă a prezentat „exercitarea legitimă a drepturilor omului drept ‘ameninţări existenţiale la adresa securităţii’ şi a descris aceste persoane drept «inamici ai statului»”.
Experta independentă, care nu se exprimă în numele ONU, a subliniat că autorităţile ruse „au demontat independenţa instituţiilor, plasând sistemul judiciar, legislatorii şi forţele de ordine sub control politic direct”.
Acest control „a transformat instituţiile publice în instrumente de represiune şi război”, a adăugat ea.
Raportul denunţă „utilizarea persistentă, sistematică şi pe scară largă a torturii şi a relelor tratamente de către oficialii din domeniul aplicării legii, forţele de securitate, angajaţii penitenciarelor şi membrii forţelor armate”.
Raportul trage un semnal de alarmă cu privire la „tendinţa clară a profesioniştilor din domeniul medical care participă şi tolerează cele mai odioase torturi, în special împotriva deţinuţilor ucraineni”.
Potrivit expertei ONU, mărturiile victimelor, confirmate din surse independente, descriu modul în care personalul medical, în unele cazuri, a instruit personalul penitenciarului „cu privire la modul de administrare a şocurilor electrice pentru a creşte durerea”.
Ea a cerut Rusiei să urmărească penal „membrii personalului medical care au participat, au acceptat sau nu au raportat acte de tortură sau rele tratamente”.