Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Se redeschide activitatea punctului feroviar…

Se redeschide activitatea punctului feroviar de trecere a frontierei Cantemir – Fălciu. Guvernul: „Va facilita conectarea directă la rețeaua feroviară a UE”

Sursa: Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova/Facebook

La punctul feroviar de trecere a frontierei Cantemir, R, Moldova – Fălciu, România, va fi implementat controlul coordonat, pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control. Cabinetul de miniștri pe 5 noiembrie a aprobat Acordul dintre Guvernele celor două state, semnat la 1 octombrie, la București. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, verificările într-un singur punct vor asigura un control mai rapid, fiind redus timpul de așteptare și fluidizat fluxul de mărfuri și persoane. De asemenea, va spori securitatea frontierei de stat

În plus, se estimează că redeschiderea activității punctului feroviar de trecere a frontierei va stimula activitatea economică în zona de sud a țării, sprijinind economia locală, dar și va fi facilitată conectarea directă la rețeaua feroviară a Uniunii Europene. 

Controlul coordonat presupune desfășurarea controlului de frontieră pe teritoriul unui singur stat, în două etape distincte. Astfel, controlul este efectuat de către autoritățile statului de ieșire, adică din R. Moldova, urmate consecutiv de autoritățile statului de intrare – România.

„Autoritățile își desfășoară procedurile separat, fără suprapunere, dar în același punct de trecere, ceea ce permite o fluidizare a traficului, fără necesitatea deplasării persoanelor sau a vehiculelor în două locații diferite”, explică Guvernul. 

Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la hotarul moldo-român.