Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Sancționarea procurorilor care au mușamalizat…

„Sancționarea procurorilor care au mușamalizat investigarea dosarului Moldovatransgaz”, printre prioritățile noului membru al Consiliului de observatori al SA „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat

Arhivă

Vicepreședintele Partidului Schimbării, economist și expert în energetică, Sergiu Tofilat, a fost desemnat membru al Consiliului de observatori al SA „Moldovagaz”. Luni, 7 august, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu Tudor Șoitu, acesta a anunțat a lista de priorităţi pentru mandatul său.

Printre obiective se numără identificarea și sancționarea procurorilor care ar fi mușamalizat investigarea mai multor cazuri, cum ar fi dosarul Moldovatransgaz, cazul Cristal-Flor și cazul Belvilcom.

„Am prezentat astăzi care sunt priorităţile mandatului meu în Consiliul de observatori la Moldovagaz. Probleme cu siguranţă sunt mai multe, le-am ales pe cele mai importante. Cel mai important este să găsim procurori cinstiţi ca împreună să putem porni investigarea fraudelor. De asemenea, vom propune acţionarilor, în special – Gazpromului, reducerea salariului pentru membrii consiliului. Remunerarea trebuie să fie una decentă şi pe măsura responsabilităţilor”, a scris Sergiu Tofilat.

Sergiu Tofilat a fost desemnat membru al Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz” pe 28 iulie, când s-a desfășurat Adunarea generală anuală a acționarilor SA „Moldovagaz”. Mai exact, potrivit comunicatului SA „Moldovagaz” publicat pe 28 iulie, Sergiu Tofilat deține funcția de reprezentant al societății civile.

Lista completă a noilor membri ai Consiliului de Observatori este următorul:

  • Vitalii Markelov, vicepreședinte al Consiliului de Administrație, SAP „Gazprom”; 
  • Serghei Kuzneț, membru al Consiliului de Administrație, șef Departament, SAP „Gazprom”; 
  • Kirill Neuimin, șef Direcție, SAP „Gazprom”; 
  • Dmitrii Handoga, șef Departament, SAP „Gazprom”; 
  • Constantin Borosan, secretar de stat, Ministerului Energiei al Republicii Moldova; 
  • Sergiu Tofilat, reprezentant al societății civile.

Sergiu Tofilat și-a făcut studiile la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), la specialitatea Bănci şi Burse de Valori. Este fost consilier al președintei Maia Sandu în domeniul energetic și fost consilier municipal în Chișinău, ales în 2019 pe listele Partidului „Forța Nouă”. A renunțat să o consilieze pe președintă în mai 2021 pentru a participa alături de colegii din Partidul Schimbării în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

În 2022 membrii din Consiliul de observatori al SA Moldovagaz primeau un salariu lunar de 90 de mii de lei. Remunerarea membrilor Consiliului de observatori al companiei Moldovagaz este stabilită printr-o decizie a Consiliului și reprezintă un anumit procent din suma anuală de cheltuieli operaționale.