Raport MAI: „Patru ani plini de provocări – cu două scrutine electorale, tensiuni la frontieră și un război informațional fără precedent”
Pe 27 octombrie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a prezentat bilanțul celor patru ani de activitate ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu principalele rezultate obținute pentru siguranța cetățenilor și modernizarea instituției, potrivit unui comunicat.
Ministra MAI, Daniella Misail-Nichitin, a susținut o conferință de presă pentru a prezenta bilanțul celor patru ani de activitate a instituției.
„Am avut cu toții 4 ani plini de provocări – cu două scrutine electorale, tensiuni la frontieră și un război informațional fără precedent. În acest context, echipa MAI a lucrat intens pentru a asigura pacea socială, umăr la umăr cu restul autorităților statului, societatea civilă, presa, cetățeni.
Astăzi, doresc să vă prezint rezultatele activității MAI, în care constatăm progrese în modernizarea serviciilor, eficiența intervențiilor și impactul pozitiv asupra calității vieții cetățenilor. Vorbim despre 4 ani de transformări, ne referim la proiectele pe care le-am implementat și continuăm să le implementăm și în prezent”, a declarat ministra în cadrul conferinței.
Conform bilanțului prezentat de MAI, instituția s-a concentrat și pe reducerea birocrației și scăderea poverii administrative. Astfel, cetățenii:
- pot obține cazierul judiciar online, în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE;
- beneficiază de un răspuns mai rapid și mai eficient prin Serviciul 112, cu intervenții adaptate naturii urgenței.
- pot beneficia de proceduri simplificate la frontieră, iar străinii pot depune cereri online prin sistemul „E-Filing” și „E-migrație”.
- pot călătorii mai facil și mai în sigurață peste graniță datorită acordurile privind controalele coordonate pe teritoriul României în 3 puncte de trecere a frontierei de stat: Leușeni-Albița; Giurgiulești–Galați (auto) și Cantemir – Fălciu (feroviar), precum și inițierea negocierilor pentru extinderea acestui model în PTF Sculeni–Sculeni și PTF Lipcani–Rădăuți-Prut;
- și în Ucraina avem controale comune în 6 puncte de frontieră având in perspectivă deschiderea altor 3;
- În 4 ani am reusit facilitarea traficului rutier și simplificarea procedurii de conversiune a permiselor de conducere cu 14 state.
„Nu în ultimul rând, dezvoltarea MAI are în vedere și al treilea pilon – acesta referindu-se la creșterea capacității de intervenție – care a vizat consolidarea instituțională, modernizarea dotărilor și creșterea mobilității forțelor operative. În ultimii patru ani, mobilitatea a crescut de 2,5 ori, iar comunicarea operațională se desfășoară prin sisteme criptate TETRA, asigurând coordonare chiar și în situații de criză”, a mai adăugat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
La finalul conferinței, jurnaliștii au întrabat actuala ministră dacă se va regăsi în viitorul Guvern. Daniella Misail-Nichitin a declarat că constituirea viitoarei echipe ține de viitorului prim-ministru și că alte infromații la subiect vor fi comunicate ulterior.
Daniella Misail-Nichitin a depus jurământul de credință pentru patrie ca ministră a Afacerilor Interne în noiembrie 2024.