PSDE a depus la CEC cerere de înregistrare a formațiunii în calitate de participant la referendum

Partidul Social Democrat European (PSDE) a depus, joi, 5 septembrie, cererea și setul de acte la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea formațiunii în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, cu opțiunea „DA”.
„Reiterăm și pe această cale atașamentul ferm față de valorile europene. Credem cu tărie că integrarea europeană a țării trebuie să devină o idee națională, care să unească în jurul său întreaga societate, și nu trebuie lăsată la latitudinea unui singur partid politic. Considerăm că modelul european de dezvoltare este unicul posibil pentru a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”, a scris PSDE pe rețelele de socializare.
Pentru înregistrarea în calitate de participanți la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, partidelor politice și blocurile electorale vor depune cererile la sediul CEC începând cu data de 21 august. Ultima zi de înregistrare – 20 septembrie. La sediul CEC, reprezentanții formațiunilor sunt așteptați, de luni până vineri, între ora 9:00-16:00. Excepție fiind 20 septembrie, participanții se pot înregistra până la ora 17:00.
„Subiecții care nu se înregistrează ca participanți la referendum nu pot desfășura activități de agitație electorală în vederea susținerii sau nu a referendumului, precum și de promovare a neparticipării la referendum (de a boicota referendumul). Orice acțiune în acest sens se consideră a fi ilegală”, anunță CEC.
Cererea va fi însoțită de următoarele documente:
·procesul-verbal al ședinței organului abilitat conform normelor statutare privind participarea la referendumul republican;
·declarația privind opțiunea aleasă la referendumul republican: „DA” sau „NU”;
·copia de pe statutul partidului politic, cu toate modificările și completările, înregistrat la Agenția Servicii Publice;
·cererea privind confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ și/sau a persoanei responsabile de finanțe (trezorier), după caz.
CEC, în termen de 3 zile, va examina setul de documente și va adopta o hotărâre în acest sens.
Pe 16 mai 2024, deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului republican constituțional cu referire la parcursul european al R. Moldova. Inițiativa legislativă a fost susținută cu 56 de voturi pro. Patru deputați au votat împotrivă, iar 20 de deputați s-au abținut.
Tot atunci, Parlamentul a adoptat hotărârea care prevede că alegerile prezidențiale și referendumul vor avea loc pe data de 20 octombrie 2024.
La referendum, alegătorii vor fi invitați să răspundă cu „Da” sau „Nu” la întrebarea – „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta țării, Maia Sandu. Scopul acestuia și al modificării Constituției este declararea aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru R. Moldova.
Anterior, magistrații Curții Constituționale au dat aviz pozitiv asupra proiectului de lege pentru modificarea Constituției.