Proteste în SUA după ce un agent ICE a ucis o femeie în Minneapolis. Un agent de frontieră american a împușcat și rănit alte două persoane în Portland
O serie de manifestații au avut loc în mai multe orașe din SUA joi seară, după incidentul din Minneapolis, care a șocat opinia publică americană și a intensificat dezbaterea privind politicile administrației lui Donald Trump, scrie Reuters.
Sute de protestatari au mărșăluit joi seară, 8 ianuarie, în Minneapolis către locul în care Renee Nicole Good, o femeie de 37 de ani, mamă a trei copii, cetățeană americană, a murit miercuri, 7 ianuarie, la volanul mașinii sale, după ce a fost împușcată repetat de un agent al serviciului de imigrări.
„Spuneți-i numele! Renee Nicole Good!” și „Bani pentru locuri de muncă și educație, nu pentru polițiști și deportări”, a scandat mulțimea.
Manifestații au avut loc și în alte orașe, inclusiv Boston, dar și în Washington DC, unde protestatarii au mărșăluit către Casa Albă, cu pancarte pe care scria „aboliți ICE” și „Opriți teroarea ICE”.
Acțiunea agentului ICE a fost apărată de administrația Trump, inclusiv de președinte, oficialii guvernului aruncând vina pe femeia care a refuzat să răspundă ordinului agentului federal.
FBI a preluat ancheta care va elucida circumstanțele incidentului, refuzând accesul oficialilor din Minnesota la datele din dosar.
Guvernatorul Tim Walz, un democrat, a spus că este pesimist că ancheta federală va avea un „rezultat echitabil”.
Agentul ICE implicat în împușcarea mortală a lui Renee Nicole Good este Jonathan David Ross, potrivit documentelor judiciare care se potrivesc cu descrierea unui incident din iunie 2025 în care a fost implicat agentul în Bloomington, Minnesota, citat de secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, și JD Vance.
Ross este rezident în Minneapolis și are o experiență de 10 ani în echipa specială de intervenție a operațiunilor de aplicare a legii și de expulzare, potrivit The Guardian.
Oficialii federali au refuzat până acum să identifice ofițerul, deși Minneapolis Star Tribune l-a identificat pe Ross joi. Biroul Federal de Investigații a refuzat, de asemenea, joi să implice forțele de ordine din Minnesota în ancheta privind uciderea femeii, determinându-l pe guvernatorul Tim Walz să declare că „pare foarte, foarte dificil să obținem un rezultat echitabil”.
Secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, a calificat acțiunile lui Renee Nicole Good drept „un act de terorism intern” și a acuzat-o că a blocat agenții federali cu mașina ei înainte de împușcăturile letale.
Videoclipurile cu împușcăturile, distribuite pe scară largă pe rețelele de socializare, o arată pe Renee Good încercând să întoarcă SUV-ul roșu și să părăsească locul, în timp ce un agent federal încearcă să deschidă cu forța ușa pasagerului. Se poate vedea un agent ICE mergând mai devreme în jurul mașinii, de la partea din spate spre partea din față a mașinii, pe partea șoferului, cu telefonul în mâna stângă. El se apleacă în față și trage patru focuri de pistol asupra lui Good. Mașina accelerează și se lovește la scurt timp de o mașină parcată în zăpadă.
Conform dosarelor judiciare, agentul care a împușcat a fost implicat în arestarea din iunie a lui Roberto Carlos Muñoz, un imigrant mexican fără documente, cu un mandat de arestare pentru imigrație și o condamnare penală pentru agresiune sexuală asupra fiicei sale vitrege de 16 ani în 2022.
Joi, la Casa Albă, JD Vance a susținut o conferință de presă în apărarea acțiunilor ofițerului și a spus: „Acel ofițer ICE a fost la un pas de a-și pierde viața, târât de o mașină acum șase luni, cu 33 de copci la picior. Așa că poate credeți că este puțin sensibil când cineva îl lovește cu o mașină”.
Dar documentele judiciare indică faptul că suturile au fost aplicate pe brațele și mâna lui Ross, nu pe picior.
Două persoane au mai fost împușcate
Între timp, un alt incident armat a avut loc în Portland, statul Oregon. Un agent al serviciului de imigrări al SUA a împușcat și rănit un bărbat și o femeie în Portland, au declarat joi autoritățile, determinându-i pe oficialii orașului și ai statului să facă apel la calm.
„Înțelegem emoția și tensiunea accentuate pe care mulți le resimt în urma incidentului din Minneapolis, dar rog comunitatea să rămână calmă în timp ce încercăm să aflăm mai multe”, a declarat șeful poliției din Portland, Bob Day, într-un comunicat.
Incidentul din Portland a avut loc joi după-amiază, în timp ce agenții Patrulei de Frontieră a SUA au oprit un vehicul, a declarat Departamentul Securității Interne.
Declarația precizează că șoferul, suspectat că este membru al unei bande venezuelene, a încercat să-și „transforme” vehiculul în armă și să-i calce pe agenți. Ca răspuns, DHS a declarat că „un agent a tras un foc de armă în scop defensiv”, iar șoferul și un pasager au fugit cu mașina.
Neînțelegeri între autoritățile locale și cele federale
Poliția din Portland a declarat într-un comunicat că împușcăturile au avut loc în apropierea unei clinici medicale din partea de est a orașului.
La șase minute după sosirea la fața locului, poliția a fost informată că două persoane rănite – un bărbat și o femeie – cereau ajutor la o locație situată la aproximativ 3 km nord-est de clinica medicală.
Poliția a declarat că cei doi au primit primul ajutor și au fost transportați la spital. Starea lor era necunoscută.
Oficialii din Portland și Oregon au declarat joi seara, în cadrul unei conferințe de presă, că nu au detalii despre motivul incidentului, inclusiv dacă violența a avut legătură cu aplicarea legilor privind imigrația.
Deși au afirmat că FBI-ul anchetează cazul, primarul din Portland, Keith Wilson, și guvernatorul statului Oregon, Tina Kotek, ambii democrați, au cerut suspendarea măsurilor federale de combatere a imigrației ilegale până la finalizarea unei anchete complete și independente.
„A fost o vreme când puteam să-i credem pe cuvânt”, a spus Wilson referindu-se la modul în care oficialii federali au descris împușcăturile. „Această vreme a trecut de mult”, a adăugat acesta.
La aceeași conferință de presă, senatorul Kayse Jama, care a ajuns în SUA acum 28 de ani ca refugiat din Somalia, s-a adresat agenților federali de imigrare. „Nu avem nevoie de voi, nu sunteți bineveniți, trebuie să plecați naibii din comunitatea noastră”, a spus acesta.
Procurorul general al statului Oregon, Dan Rayfield, a declarat și el joi seara că biroul său deschide o anchetă oficială asupra incidentului pentru a investiga dacă „vreun ofițer federal a acționat în afara sferei autorității sale legale”.
„Am fost clari în ceea ce privește îngrijorările noastre cu privire la utilizarea excesivă a forței de către agenții federali în Portland și la nivel național”, a spus Rayfield.
Agenți ICE și ai Patrulei de Frontieră, detașați în întreaga țară
Ofițeri ai ICE și ai Patrulei de Frontieră au fost detașați în orașe din întreaga SUA, ca parte a măsurilor dure luate de președintele republican Donald Trump în materie de imigrație.
În timp ce operațiunile de aplicare a legii au fost aplaudate de susținătorii președintelui, democrații și activiștii pentru drepturile civile le-au condamnat ca fiind o provocare inutilă.
Oficialii americani susțin că suspecții de infracțiuni și activiștii anti-Trump au folosit din ce în ce mai mult mașinile ca arme, deși dovezile video au contrazis uneori afirmațiile lor.