Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Primul post vamal din R.…

Primul post vamal din R. Moldova alimentat cu energie solară: „Un exemplu al modului în care tehnologia modernă sprijină siguranța și stabilitatea”

Foto: Serviciul Vamal

Postul vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe devine este primul post vamal din R. Moldova alimentat cu energie solară. Totul grație sprijinului Uniunii Europene și a Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) Moldova.

Noul sistem conține 178 de panouri solare. Acestea vor asigura funcționarea continuă a infrastructurii cheie chiar și în caz de întreruperi de curent – „un pas esențial pentru protejarea frontierei și gestionarea eficientă a situațiilor de criză”, potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal.

„Palanca este mai mult decât un post vamal – este un simbol al cooperării transfrontaliere între autoritățile vamale și de frontieră din Moldova și Ucraina, un exemplu al modului în care tehnologia modernă sprijină siguranța și stabilitatea”, se arată în comunicat.

Foto: Serviciul Vamal

În prezent, se examinează posibilitatea extinderii capacităților energetice pentru a răspunde necesităților în creștere, potrivit Serviciului Vamal.