ULTIMA ORĂ Cine este cetățeanul moldovean reținut alături de Plahotniuc

Conform surselor ZdG, cel de-al doilea moldovean reținut în Atena, alături de Vladimir Plahotniuc, este fostul deputat democrat Constantin Țuțu.
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, cu puțin timp în urmă, canalele de comunicare oficială Interpol din Atena, Grecia, au anunțat că au fost reținuți doi cetățeni moldoveni. Unul dintre ei este Vladimir Plahotniuc, conform oamenilor legii.
Presa a scris anterior că noua identitate românească a fostului deputat democrat Constantin Țuțu este Andrie Sîli.
Dosarul crimei din Codrii Orheiului: Deși a fost scutit de pedeapsă, Constantin Țuțu a contestat condamnarea
Deși ex-deputatul democrat Constantin Țuțu, cercetat în dosarul morții lui Alexei Veretca, care s-a produs acum 12 ani în Codrii Orheiului, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, dar și amnistiat în același timp, astfel fiind scutit de pedeapsă prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2024, Țuțu pare a fi tot nemulțumit.
La 30 mai 2024, apărătorul acestuia a contestat cu recurs la Curtea Supremă de Justiție hotărârea Curții de Apel Chișinău din 24 mai. „Consider că este o hotărâre arbitrară”, a punctat avocatul lui Țuțu pentru ZdG.
Potrivit deciziei CA din 24 mai 2024, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de două luni, toți inculpații în dosarul morții lui Alexei Veretca, ce s-a produs în Codrii Orheiului acum 12 ani, sunt fie amnistiați, fie au fost eliberați de pedeapsă din motivul intervenirii termenului de prescripție.
În aprilie 2023, fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost constatat cu avere nejustificată de patru milioane de lei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii pe numele lui Țuțu în vara anului 2019 în legătură cu nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru anul 2018, perioadă în care Țuțu era deputat.
În perioada 2014 – 2018 Constantin Țuțu a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc. După schimbarea guvernării, în iunie 2019, deputatul a părăsit R. Moldova.
În 2020, Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat Constantin Țuțu pentru două capete de acuzare. Este vorba despre ,,trafic de influență” și ,,escrocherie în proporții deosebit de mari”.
Potrivit probatoriului, ex-deputatul PDM ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.
ZdG a scris anterior că potrivit magistraților, fostul deputat Constantin Țuțu a fost doar un martor întâmplător al evenimentelor din 28 aprilie 2012, atunci când un om, Alexei Veretca, a fost omorât într-un schimb de focuri, iar prietenul său, Iurie Matcovschi a fost rănit. Țuțu a încercat să aplaneze conflictul și a evitat rănirea altor persoane, scoțând arma din buzunar și efectuând câteva focuri în sus. Concluzia aparține judecătorilor Curții de Apel Chișinău și se regăsește în motivarea deciziei instanței de apel în dosarul crimei din Codrii Orheiului.