Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președinția, despre distincția de la…

Președinția, despre distincția de la Timișoara: „Maia Sandu nu a primit premiul bănesc”

Sursă foto: Facebook/ Dominic Fritz

Șefa statului Maia Sandu nu a primit premiul bănesc în valoare de 30 000 de euro, care însoțea distincția „Timişoara pentru Valori Europene”, afirmă reprezentanții instituției prezidențiale, solicitați de Ziarul de Gardă. Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Olesea Stamate a afirmat că Legislația nu îi permite Maiei Sandu să primească un asemenea premiu de natură financiară.

Purtătoarea de cuvânt a președintei, Irina Gotișan-Sotnic, menționează că Maia Sandu va recepționa banii „în momentul în care va fi clar dacă legea permite acest lucru”.

Astfel de premii, din punctul nostru de vedere, nu se încadrează în noțiunea de cadouri, prevăzută în legislația națională. Pentru a clarifica orice suspiciune, instituția prezidențială a trimis un demers către CNA (Centrul Național Anticorupție n. red.) ca să ne ofere un răspuns despre modul în care legislația tratează astfel de situații.

Precizăm că președinta Maia Sandu nu a primit premiul bănesc, în momentul în care va fi clar dacă legea permite recepționarea acestuia, instituția prezidențială va acționa transparent și va informa publicul despre modul în care vor fi utilizate aceste resurse”, punctează Irina Gotișan-Sotnic.

Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități în Parlamentul R. Moldova, a declarat miercuri, 17 decembrie, în cadrul unei emisiuni la Rlive TV, că „asta nici nu poate fi catalogat ca și cadou, deoarece un cadou urmează a fi declarat. Banii cumva ar fi excluși din această ecuație. Eu înțeleg intenția autorităților care au oferit premiul, nu cred că s-au gândit la subtilitățile juridice și probabil trebuie să fie identificată o soluție în acest sens. Cred că Aparatul Președintelui se gândește la această soluție”.

„Timişoara pentru Valori Europene”

Pe 13 ianuarie, Maia Sandu s-a aflat în România, unde a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, recompensat cu 30 000 de euro.

Distincția „Timişoara pentru Valori Europene” a fost înfiinţat anul acesta printr-o unanimă Hotărâre a Consiliul local. Premiul onorează personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene. Cei 30 000 euro sunt din contribuţiile unor companii timişorene.

În juriu au fost:

  • Scriitorul român Mircea Cărtărescu;
  • Judecătoarea Curţii Penale Internaţionale de la Haga, Iulia Motoc;
  • Directorul muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, Cristian Măcelaru;
  • Delegata permanentă a României pe lângă UNESCO, Simona Miculescu;
  • Regizoarea şi scenarista Anca Miruna Lăzărescu;
  • Scriitoarea Adriana Babeţi (Timişoara);
  • Primarul Timişoarei Dominic Fritz

Membrii juriului și-au argumentat decizia, spunând: „Vocea europeană a Maiei Sandu reuşeşte să se audă clar şi tare atât acasă cât şi în toate capitalele internaţionale. A iniţiat un amplu proces de reformă şi de promovare diplomatică prin care a obţinut încrederea partenerilor europeni dar nu numai, că R. Moldova se află pe parcurs ireversibil spre Uniunea Europeană”.

În discursul său de la ceremonia de decernare a premiului, Maia Sandu a catalogat premiul ca fiind „nu atât o recunoaștere personală, cât mai ales o apreciere pentru modul în care cetățenii R. Moldova își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”.

Premiile internaționale oferite pentru progresele R. Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile președintei R. Moldova constituie o recunoaștere a realizărilor tuturor cetățenilor și adeziunii față de valorile democrației și libertății”, concluzionează Irina Gotișan-Sotnic.