„Avem nevoie de o schimbare reală de mentalitate” – Roberta Metsola comentează numărul redus de femei în Guvernul Munteanu
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit despre componența noului Guvern condus de Alexandru Munteanu, în care doar patru dintre cele 16 ministere vor fi conduse de femei. Într-un interviu acordat Ziarului de Gardă, aceasta a declarat că este nevoie de „o schimbare reală de mentalitate” pentru a le oferi femeilor șanse egale de a accede în funcții de conducere și de a contribui la luarea deciziilor.
„Pentru că atunci când femeile se ridică, întreaga societate se ridică odată cu ele”, a declarat Roberta Metsola.
Roberta Metsola este a treia femeie aleasă în funcția de președintă a Parlamentului European. În acest context, ZdG a întrebat-o pe președinta PE dacă noua componență a Guvernului reflectă „o lipsă” de femei calificate sau faptul că femeile trebuie încă să demonstreze că merită poziții de conducere.
„Sunt onorată să fiu președinta Parlamentului European și sper sincer să nu mai treacă alte două decenii până când o altă femeie va deține această funcție.
Desigur, respect pe deplin componența Guvernului R. Moldova, la fel cum respect orice guvern ales democratic. Dincolo de cifre, este evident că există femei politiciene extrem de talentate în Moldova, care muncesc neobosit pentru cetățenii țării lor – iar președinta Maia Sandu este un exemplu elocvent.
În ansamblu, mi-aș dori să văd mai multe femei în funcții de conducere – în politică, în mediul de afaceri, în orice domeniu unde pot aduce schimbare. Am parcurs un drum lung, dar cel care ne așteaptă este încă plin de obstacole.
Avem nevoie de o schimbare reală de mentalitate, o transformare de paradigmă, care să permită o mai mare incluziune, mai multe femei, mai ales tinere – candidate la alegeri, mai multe femei în poziții de decizie. Trebuie să creăm condiții egale pentru toți.
Parlamentul European este un exemplu în acest sens și va continua să fie. Trebuie să facem mai ușor pentru generațiile viitoare să spargă barierele și să producă schimbarea. Pentru că atunci când femeile se ridică, întreaga societate se ridică odată cu ele”, a declarat Roberta Metsola.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, efectuează o vizită oficială în R. Moldova în perioada 6–7 noiembrie, în contextul constituirii noului Parlament. Înainte de a ajunge la Chișinău, șefa legislativului european a răspuns la mai multe întrebări care vizează parcursul european al țării noastre, adresate de Ziarul de Gardă.
În acest interviu, Metsola a vorbit despre fricile și falsurile care însoțesc procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, despre numărul redus de femei din noul Guvern de la Chișinău, despre promisiunea guvernării de a duce țara în UE către 2030, despre planul de creștere în valoare de 1,9 miliarde euro sau despre cum autoritățile europene vor monitoriza cheltuirea banilor de către Guvernul de la Chișinău. „Cheltuirea transparentă a fondurilor europene este esențială”, a transmis Roberta Metsola.