Peste 1500 de consumatori de energie electrică din cinci localități ale țării au rămas fără energie electrică în urma condițiilor meteorologice nefavorabile
Peste 1500 de consumatori de energie electrică din cinci localități ale țării au rămas fără electricitate, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile, raportează Ministerul Energiei.
Conform autortităților, în raionul Vulcănești au fost afectate cinci localități: orașul Vulcănești și satele Etulia, Alexandru Ioan Cuza, Cișmichioi și Iujnoe.
„Pentru remedierea avariilor, în zona Centru–Sud au fost activate 19 brigăzi, fiecare echipă fiind formată din 2–5 persoane, în funcție de specificul lucrărilor (montatori, constructori și alți specialiști). Operatorul a informat, totodată, că șase sectoare de linii electrice aeriene de 10 kV nu au putut fi inspectate pe parcursul nopții din cauza drumurilor înzăpezite și impracticabile”, scrie Ministerul Energiei.
În Zona Nord, SA „RED-Nord” a raportat că nu au fost înregistrate deconectări.