Paginile web cu conținut dăunător vor fi sistate. Criteriile în baza cărora se va decide blocarea lor

Paginile web care conțin informații destinate și utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor vor fi sistate. Guvernul a aprobat Instrucțiunea privind procedura de sistare a accesului la pagini web cu astfel de conținut și de eliminare a informațiilor respective direct de la sursă.
„Această măsură răspunde necesității de a preveni răspândirea informațiilor care pot facilita activități infracționale, protejând în acest mod securitatea publică, ordinea socială și siguranța cetățenilor.
Noua reglementare permite autorităților să intervină prompt și eficient în mediul digital, pentru a împiedica accesul la conținuturi care încurajează violența, criminalitatea și alte forme de comportament antisocial”, se explică într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Se așteaptă ca aplicarea Instrucțiunii să contribuie la întărirea capacității statului de a proteja interesul public și dreptul la viață privată în mediul online, consolidând astfel securitatea cibernetică și reducând riscurile asociate criminalității informatice.
Totodată, aceasta mai are scopul de a sprijini eforturile de protejare a copiilor și a altor categorii vulnerabile de influențele nocive în spațiul digital, contribuind la crearea unui mediu online mai sigur și mai responsabil.
Cum se va stabili dacă o pagină web este destinată și utilizată pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor?
Potrivit instrucțiunii, o pagină web se consideră ca fiind destinată și utilizată pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor în cazul în care informația publicată sau oferită în orice mod pe aceasta, inclusiv sub formă de linkuri, corespunde unui sau mai multor dintre criteriile stabilite la art. 42 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 20/2009 cu privire la prevenirea și combaterea criminalității informatice, și anume.
- a) afișarea sau distribuirea informației respective reprezintă în sine o faptă infracțională prevăzută la art. 173, 1751, 177, 178, 186, 189, 190, 2081, 237, 24510 sau 259–2611 din Codul penal nr. 985/2002;
- b) informația respectivă este utilizată pentru determinarea potențialei victime a infracțiunii să furnizeze anumite date sau să întreprindă alte acțiuni cu scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru o altă persoană;
- c) informația respectivă este utilizată pentru recrutarea sau determinarea persoanei în vederea favorizării sau comiterii infracțiunilor prevăzute la lit. a);
- d) informația respectivă este utilizată pentru răspândirea programelor malițioase utilizate la comiterea infracțiunilor, în special a celor informatice și din domeniul comunicațiilor electronice;
- e) informația respectivă este utilizată pentru comercializarea, oferirea sau promovarea în orice mod a obiectelor sau substanțelor interzise prin lege sau a căror circulație este limitată prin legea penală;
- f) informația respectivă este utilizată pentru distribuirea, difuzarea, importarea, procurarea, schimbarea, folosirea sau păstrarea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate într-o manieră lascivă sau obscenă;
- g) informația respectivă este utilizată pentru conversații online îndreptate spre propagarea pedofiliei (interesului sexual față de minori sau actului de abuz sexual asupra copiilor).