Ofițerii INI nu au fost lăsați să intre în instanță pentru a-și susține colegii, reținuți într-un dosar de mită în valoare de 400 de mii de dolari
Ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI) au ajuns la Tribunalul Ciocana pentru a-și susține colegii arestați într-un dosar de mită în valoare de 400 de mii de dolari. Aceștia au încercat să intre în instanță, însă li s-a refuzat accesul. Ofițerii au refuzat să comenteze în fața presei și să confirme sau să infirme informațiile potrivit cărora toți ofițerii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate ar fi depus demisii colective în urma arestărilor din acest caz, scrie NewsMaker.
Anterior, Centrul Național Anticorupție a comunicat că două dintre cele șase persoane reținute în ultimele zile, în dosarul mitei de 400 de mii de dolari, au fost eliberate. Este vorba de doi angajați ai Inspectoratului General al Poliției.
Potrivit oamenilor legii, în urma audierilor și acțiunilor de urmărire penală, doi dintre polițiștii reținuți anterior au fost eliberați. În prezent, în izolatorul CNA sunt plasate patru persoane – procurorul și doi polițiști, reținuți pentru 72 de ore și persoana reținută pe 29 martie căreia instanța i-a eliberat mandat de arestare pentru 30 de zile. ZdG a scris anterior că cel reținut duminică este fiul unui fost procuror.
CNA a anunțat că marți, 31 martie, în comun cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul Național de Investigații, a reținut un procuror și patru angajați ai Poliției, „pentru complicitate la corupere pasivă, manifestată prin pretinderea ilicită a sumei de 400 de mii de dolari pentru soluționarea unui dosar penal”.
În după-masa zilei de marți, Procuratura Generală a anunțat public despre reținerea unui procuror și a trei polițiști, nu patru.
„Astfel, în continuarea acțiunilor demarate la 29 martie, în urma cărora o persoană a fost reținută, iar ulterior arestată pentru 30 de zile, CNA și procurorii anticorupție au efectuat alte 9 percheziții în cadrul aceluiași dosar la care au fost conexate alte două cauze.
Potrivit materialelor administrate, bănuiții, acționând în complicitate cu persoana reținută la 29 martie, ar fi pretins suma de 400 de mii de dolari în vederea influențării unei decizii în favoarea persoanelor vizate într-un dosar de spălare de bani. În cadrul documentării cazului, sub controlul organului de urmărire penală, a fost transmisă o tranșă din suma pretinsă”, se arată în comunicatul de presă.
Datele obținute de ZdG arată că procurorul reținut este Cristin Ghemu, care activează în cadrul Procuraturii Ialoveni din 2024. Ghemu este absolvent al Institutului Național al Justiției. Anterior, Ghemu a fost consultant la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).