Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Moțiune simplă asupra politicilor Ministerului…

Moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale și denunțarea CSI: subiectele de pe agenda ședinței Parlamentului de joi

Foto: Parlament/ flickr.com

Joi, 2 aprilie, va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței. Potrivit uni comunicat al Legislativului, deputații vor examina în lectura a doua proiectele de lege pentru denunțarea Statutului Comunității Statelor Independente (CSI), a Acordului de constituire a CSI și a Protocolului aferent acestuia. 

Parlamentul urmează să ratifice proiectul de lege prin care R. Moldova va adera la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime și la Protocolul aferent acesteia.

Tot în lectura a doua va fi examinat și inițiativa legislativă ce vizează aspecte privind guvernanța instituțională a Băncii Naționale.

Pe agenda ședințelor plenare se mai regăsește și moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale în domeniul demografiei, combaterii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice.

Totodată, pe ordinea de zi au fost incluse o serie de proiecte de acte normative care vor fi examinate în prima lectură. Acestea vizează protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești. De asemenea, Parlamentul va examina modificări la Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, la Legea privind condominiul și la Legea cu privire la veterani.