Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministerul Energiei solicită operatorilor intervenție…

Ministerul Energiei solicită operatorilor intervenție rapidă în cazul facturilor la gaze cu date eronate. „Consumatorii trebuie tratați corect și transparent și nu vom tolera încălcarea acestui principiu”

Sursa: Ministerul Energiei

Ministerul Energiei a convocat o ședință dedicată numeroaselor sesizări ale consumatorilor privind facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. La discuții au participat reprezentanții SA Moldovagaz, SRL Chișinău-gaz, SA Energocom și ai operatorilor regionali de distribuție.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a atras atenția asupra numărului foarte mare de plângeri primite în ultimele săptămâni – estimativ între 20 și 30 de mii, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Energiei.

Majoritatea consumatorilor au indicat în sesizările depuse date de consum exagerate în facturi, utilizarea pe scară largă a consumului estimativ și probleme legate de citirea sau funcționarea contoarelor. Totodată, s-a menționat că fenomenul a fost puternic reflectat și în spațiul public, iar SA Energocom a explicat că facturile sunt emise strict pe baza datelor transmise de către operatorii de distribuție.

Chișinău-Gaz și ceilalți operatori de distribuție vor prezenta Ministerului Energiei și ANRE, în maximum 10 zile, un raport privind instalarea sistemelor de citire la distanță, numărul consumatorilor care nu permit accesul pentru citirea contoarelor și măsurile aplicate în astfel de cazuri, inclusiv relocarea contoarelor la limita de proprietate.

„Consumatorii trebuie tratați corect și transparent și Ministerul nu va tolera încălcarea acestui principiu”, a subliniat Dorin Junghietu. 

În cadrul discuțiilor, ministrul a cerut explicații pentru creșterea cu aproximativ 33% a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă într-o singură lună și pentru dificultățile întâmpinate de cetățenii care nu pot transmite online indicii contoarelor și sunt nevoiți să meargă fizic la ghișee.

„De asemenea, în cadrul ședinței s-a reiterat faptul că responsabilitatea pentru transmiterea corectă a datelor aparține distribuitorilor care trebuie să respecte metodologiile și normele aprobate de ANRE și să nu saboteze procesul de transmitere a datelor. Totodată, ministrul a solicitat prezentarea, în cel mai scurt timp, a situației actuale privind instalarea echipamentelor noi, evoluția soluționării plângerilor și progresul integrării sistemelor informatice împreună cu ANRE”, se arată în comunicat.

Reprezentanții SA Energocom au anunțat că lucrează la îmbunătățirea softului de facturare, conform contractului în vigoare. 

Ministerul Energiei scrie că părțile au convenit ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, operatorii să corecteze situațiile semnalate și să ajusteze toate facturile afectate, astfel încât acestea să reflecte consumul real, eventualele plăți în avans și diferențele apărute.

Anterior, Energocom a explicat că procesul de citire a contoarelor și transmiterea datelor de consum către furnizor este reglementat și realizat de Operatorul Sistemului de Distribuție (OSD) cum ar fi „Chișinău-Gaz” SRL, „Bălți-Gaz”SRL, „Cahul-Gaz”SRL etc. Astfel, furnizorul emite facturile pe baza datelor transmise de OSD, care are responsabilitatea citirii și verificării contoarelor. În cazul unor neconcordanțe, OSD-ul verifică și recalculează consumul, dacă este necesar.

„Înțelegem că situațiile legate de facturarea consumului de gaze pot crea neplăceri și disconfort. Vă asigurăm că suntem aici pentru a vă oferi suportul necesar și pentru a vă explica procesul în mod transparent. Dacă observați diferențe între consumul indicat pe factură și cel de pe contor, vă rugăm să ne comunicați situația. Noi colaborăm direct cu OSD-ul pentru a semnala aceste neconcordanțe și pentru ca datele să fie corectate în luna următoare sau în facturile viitoare, astfel încât consumul să corespundă realității”, se arată în comunicatul de presă emis de Energocom.