Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu, întrevedere cu Volodimir…

Maia Sandu, întrevedere cu Volodimir Zelenski, la Haga. „Rămânem angajați să lucrăm alături de partenerii noștri pentru un viitor pașnic, sigur și european”

Sursa: Maia Sandu/ Facebook

Președinta R. Moldova Maia Sandu și președintele Ucrainei Volodimir Zelenski au avut o întrevedere la Haga. Discuțiile au avut loc în contextul instituirii Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, după cum a scris șefa statului pe Facebook.

Dialogul celor doi lideri a vizat câteva subiecte.

„Am vorbit despre situația de pe front, despre rezistența remarcabilă a Ucrainei și despre eforturile internaționale de a apropia momentul păcii în Ucraina și pe întregul continent european. Moldova sprijină toate eforturile pentru o pace demnă, care să dureze.

Am discutat și despre parcursul de aderare al țărilor noastre la Uniunea Europeană. Apartenența la UE va ancora Moldova în spațiul păcii și stabilității și va contribui la sporirea securității Ucrainei. Rămânem angajați să lucrăm alături de partenerii noștri pentru un viitor pașnic, sigur și european pentru Moldova, Ucraina și întreaga regiune”, a subliniat șefa statului Maia Sandu.

Sursa: Maia Sandu/ Facebook

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, participă la Conferința diplomatică dedicată adoptării Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, care are loc la Haga, Regatul Țărilor de Jos. Convenția este elaborată sub egida Consiliului Europei. R. Moldova deține Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2025-mai 2026. 

Președinta Maia Sandu a deschis conferința, alături de prim-ministrul neerlandez Dick Schoof, Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Secretarul General al Consiliului Europei Alain Berset. 

Comisia Internațională de Reclamații pentru Ucraina este un mecanism internațional care are ca scop examinarea și soluționarea cererilor de despăgubire pentru prejudiciile cauzate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Comisia reprezintă etapa următoare instituirii Registrului de Daune pentru Ucraina, convenit de șefii de stat și de guvern la Summitul Consiliului Europei de la Reykjavík (până în prezent, 44 de state și Uniunea Europeană au aderat la Registru, care a primit deja peste 80 000 de cereri). Noua Comisie va avea mandatul de a examina, evalua și soluționa cererile depuse în Registru și de a stabili, de la caz la caz, cuantumul despăgubirilor datorate.