Trump și Zelenski se vor întâlni la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Război în Ucraina, ziua 1307

UPDATE 22:03 Președintele SUA, Donald Trump, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să aibă o întâlnire față în față pe 23 septembrie, la New York, a anunțat secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit The Kyiv Independent.
Întâlnirea va avea loc în marja celei de-a 80-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite, eveniment care se preconizează că va reuni lideri din aproape 150 de țări.
Pe lângă întrevederea cu Zelenski, Trump va avea discuții bilaterale cu secretarul general al ONU, António Guterres, cu președintele Argentinei, Javier Milei, și cu oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene.
Președintele american va convoca, de asemenea, un summit multilateral cu lideri din Qatar, Arabia Saudită, Indonezia, Turcia, Pakistan, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Iordania.
Trump ar urma să rostească un discurs în deschiderea sesiunii a 80-a a Adunării Generale a ONU, a mai precizat Leavitt.
Ultima întâlnire în persoană dintre Trump și Zelenski a avut loc pe 17 august, în cadrul unei reuniuni cu oficiali europeni la Casa Albă, la doar două zile după ce Trump s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska.
Trump a promis că va pregăti discuții directe între președinții Rusiei și Ucrainei, însă efortul a eșuat după ce Putin l-a invitat pe Zelenski la Moscova și a respins alte locații propuse.
UPDATE 20:34 După o discuție cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a subliniat în fața partenerilor săi necesitatea urgentă de sisteme de apărare antiaeriană și rachete. Potrivit șefului statului ucrainean, aceste echipamente ar putea limita semnificativ capacitatea Rusiei de a continua agresiunea militară, notează Ukrinform.
„Am avut o conversație detaliată cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, înaintea mai multor întâlniri importante de la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU. Discuția s-a concentrat pe necesitatea unei protecții reale împotriva atacurilor rusești. Ucraina a transmis partenerilor săi cât de urgentă este nevoia de sisteme de apărare antiaeriană și rachete — disponibilitatea lor ar putea influența decisiv desfășurarea evenimentelor și ar limita capacitatea Rusiei de a purta război”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean a adăugat că discuțiile au vizat și implementarea inițiativei PURL (Lista de cerințe prioritare ale Ucrainei, n.red.), în special în ceea ce privește apărarea antiaeriană.
„Mark a început deja comunicarea cu ceilalți parteneri”, a precizat Zelenski.
UPDATE 18:26 Numărul răniților în urma bombardamentului rusesc asupra orașului Zaporijjea a crescut la patru persoane, printre care se află și un adolescent. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Serviciului de Urgență de Stat al Ucrainei printr-o postare pe Telegram.
În noaptea de 21 spre 22 septembrie, trupele ruse au lansat atacuri aeriene asupra Zaporijjea. În urma bombardamentelor, trei persoane au murit, o clădire rezidențială a fost distrusă, iar clădirile din apropiere au fost avariate.
De asemenea, salvatorii ucraineni au stins un incendiu al unei clădiri cu două etaje.
UPDATE 13:52 Forțele de apărare ale Ucrainei au atacat punctul rus de distribuție a dronelor și munițiilor din regiunea temporar ocupată Luhansk, a comunicat de Statul Major General al Armatei Ucrainene, potrivit hromadske.
Potrivit sursei, rușii au încercat să organizeze distribuirea de muniții de diferite tipuri pentru regimentul 17 de tancuri, care face parte din divizia 70 de infanterie motorizată, în apropierea localității Bogdanovka, temporar ocupată, din regiunea Luhansk, precum și să distribuie soldaților armatei care acționează în regiunea Donețk peste 19 mii de drone.
Camioanele au livrat la depozitul de camp al regimentului de tancuri zeci de mii de mine, grenade și cartușe de diferite tipuri, mii de proiectile pentru tancuri și obuze pentru artilerie. Acolo au fost livrate și drone.
Încă din 29 august, armata ucraineană a lovit punctul logistic de distribuție a dronelor, reușind astfel să distrugă rezervele rușilor. Iar pe 18 septembrie, unitățile Forțelor Armate și ale Serviciului de Securitate al Ucrainei au distrus depozitul de muniție al rușilor din regiunea Luhansk. Au ars și mijloacele de transport.
UPDATE 10:41 Pe 21 septembrie, în timpul atacului asupra Crimeii ocupate temporar, unitățile speciale militare ale Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei „Prizrak” au lovit două avioaneantiaeriene rusești Be-12 „Ciaika”. Despre acest lucru a informat Direcția Generală de Informații a Ucrainei, potrivit hromadske. Potrivit sursei, lovitura asupra Be-12 este prima din istorie.
Aceste avioane amfibii sunt echipate cu aparatură scumpă pentru detectarea submarinelor și combaterea acestora.
În plus, în timpul atacului asupra Crimeii, „Prizrak” a lovit și un elicopter rus multifuncțional Mi-8.
Be-12 este un avion amfibiu sovietic, capabil să aterizeze atât pe apă, cât și pe un aerodrom obișnuit. Datorită siluetei sale caracteristice, a primit numele „Ciaika”. Avionul este destinat operațiunilor antisubmarin și de patrulare, dar poate îndeplini și misiuni de căutare și salvare, precum și de transport.
UPDATE 08:44 În dimineața zilei de 22 septembrie, trupele ruse au bombardat Zaporijjea cu bombe aeriene. În urma atacului inamic, trei persoane au murit, două au fost rănite, a anunțat șeful administrației regionale Ivan Fedorov.
Potrivit lui, Rusia a lansat cel puțin cinci atacuri asupra orașului. Au fost vizate obiective civile și industriale.
În urma atacului inamicului, au fost avariate 15 clădiri cu mai multe etaje și 10 case private, precum și clădiri nelocuibile.