Întâlnire istorică în Alaska. Au început discuțiile dintre Trump și Putin. Jurnaliștii, scoși din sală
Vineri, 15 august, în Alaska are loc summitul de pace la care delegațiile SUA și Rusiei, în frunte cu președinții Vladimir Putin și Donald Trump, vor încerca să ajungă la un acord de pace în Ucraina. Aceasta este prima întâlnire a celor doi șefi de stat din ultimii șase ani, dar și prima vizită a liderului de la Kremlin în Statele Unite din ultimii zece ani.
Discuțiile încep la 22:00 și, potrivit Kremlinului, vor dura șase-șapte ore.
UPDATE 00:20 În Anchorage, Alaska, unde discuția dintre Putin și Trump durează deja de peste o oră, oamenii continuă mitingurile în sprijinul Ucrainei, informează Suspilne.
De cealaltă parte, un alt miting a fost organizat în sprijinul lui Trump, potrivit Meduza.


UPDATE 22:42 Negocierile dintre liderii SUA și Federației Ruse au început, jurnaliștii au fost scoși din sală, scrie Suspilne. Discuțiile vor avea loc în formatul „trei la trei” — Trump va fi însoțit de secretarul de stat Rubio și de trimisul special Witkoff, iar Putin — de ministrul de externe al Federației Ruse Lavrov și de asistentul Ușakov.


UPDATE 22:30 Cei doi lideri au ajuns la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, unde vor avea loc discuțiile.
UPDATE 22:16 Putin și Trump s-au urcat împreună în mașina liderului american.

UPDATE 22:10 Președintele SUA, Donald Trump, l-a întâmpinat pe președintele rus, Vladimir Putin, la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska. Cei doi lideri s-au salutat cu o strângere de mână.


UPDATE 21:57 Președintele rus Vladimir Putin tocmai a aterizat în Anchorage, Alaska, pentru summitul SUA-Rusia.
UPDATE 21:37 Un înalt oficial al Casei Albe a declarat pentru NBC News că întâlnirea bilaterală planificată anterior între Donald Trump și Vladimir Putin va avea acum un format tripartit. Oficialul a precizat că la discuții vor participa secretarul de stat american Marco Rubio și principalul negociator al lui Trump, Steve Witkoff.
UPDATE 21:23 Air Force One aterizează în Anchorage cu Donald Trump la bord. Unii dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui SUA – secretarul de stat Marco Rubio, trimisul special al Casei Albe Steve Witkoff și directorul CIA John Ratcliffe – i se alătură în încercarea de a media pacea în războiul dintre Rusia și Ucraina, notează BBC.
UPDATE 21:16 BBC a publicat imagine a pistei de la aeroportul unde se vor întâlni președinții rus și american. Covorul roșu este întins între ceea ce par a fi avioane militare, gata să îi întâmpine la summit pe cei doi lideri, scrie BBC.

Cine face parte din delegații
Rusia este reprezentată de ministrul de externe Serghei Lavrov, asistentul președintelui Iuri Ușakov, ministrul apărării Andrei Belousov, ministrul finanțelor Anton Siluanov și reprezentantul special al președintelui pentru cooperare investițională și economică, directorul general al RFIP Kirill Dmitriev, care a participat deja la negocierile cu SUA.
Delegația americană este formată din secretarul de stat Marco Rubio, ministrul comerțului Howard Lute, șeful Ministerului Finanțelor Scott Besent și șeful CIA John Ratcliffe.
Declarațiile de dinaintea summitului
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski nu va fi prezent la summit. Înainte de întâlnirea lui Trump cu Putin, Zelenski a venit cu un mesaj în care a scris nu există niciun semnal că Moscova se pregătește să pună capăt războiului. „În ziua negocierilor, ei tot ucid. Și asta spune multe”, a declarat Zelenski, făcând referire la atacurile rusești asupra Ucrainei din 15 august.
Pe drum spre Alaska, la bordul avionului, Trump le-a spus jurnaliștilor că în cadrul negocierilor se va discuta despre un „schimb de teritorii”, dar a subliniat că ultimul cuvânt în această chestiune îl va avea Ucraina. Anterior, liderul de la Casa Albă a declarat că Washingtonul va impune sancțiuni împotriva Moscovei dacă Putin nu va manifesta interes de a înceta ostilitățile.
Ambasadorul Rusiei în SUA, Darchiev, a declarat pentru agenția de știri de stat rusească RIA Novosti că se așteaptă la un rezultat pozitiv în urma summitului din Alaska. El a afirmat că Rusia „nu are așteptări exagerate” de la negocieri, dar că are „o poziție bine argumentată” și pregătită pentru negocierile dintre Putin și Trump.