Piața Vaticanului a fost deschisă credincioșilor pentru a participa la funeraliile Papei Francisc
Piața Sfântul Petru de la Vatican a fost deschisă publicului sâmbătă dimineața, 26 aprilie, pentru a permite participarea la funeraliile Papei Francisc, la care se așteaptă să participe aproximativ 200 de mii de persoane și zeci de autorități, transmite EFE, citat de Agerpres.
Intrarea principală din Via della Conciliazione s-a deschis puțin după ora locală 06:00 și credincioșii au început să intre puțin câte puțin, în mod controlat, ocupând primele locuri din zona rezervată publicului de către autorități.
Înmormântarea va începe la ora locală 10:00 cu transferul sicriului din interiorul bazilicii Vaticanului afară, în locul cel mai înalt de la baza bisericii.
Funeraliile vor fi oficiate de cardinalul decan, Giovanni Battista Re, și vor participa delegații din peste 130 de țări și organizații internaționale, inclusiv aproximativ 50 de șefi de stat sau de guvern și o duzină de suverani în exercițiu. În rândul întâi se vor afla delegația Argentinei, țara natală a lui Francisc, condusă de președintele Javier Milei, precum și prim-ministrul italian, Giorgia Meloni.
Autoritățile italiene se așteaptă ca aproximativ 200 de mii de persoane să sosească în Piața Sfântul Petru și în jurul acesteia, deoarece funeraliile coincid și cu Jubileul (Anul Sfânt catolic), și au stabilit, prin urmare, un protocol de securitate strict.
După ceremonia din piață, sicriul va traversa Roma cu un cortegiu funerar pentru a fi transferat la Bazilica Santa Maria Maggiore, așa cum el însuși a dispus în testamentul său.
Francisc a murit luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani.