Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Începând cu 15 august, postul…

Începând cu 15 august, postul vamal de frontieră Leova–Bumbăta va funcționa în regim 24/24 de ore, după doi ani de la deschidere

Sursa: Serviciul Vamal

Începând de mâine, 15 august, ora 08:00, postul vamal de frontieră Leova–Bumbăta va funcționa în regim 24/24 de ore, anunță Serviciul Vamal (SV). Anterior, postul vamal funcționa până la ora 20:00.

SV scrie că decizia a fost luată de comun acord de autoritățile vamale și de frontieră din R. Moldova și România, pentru a spori mobilitatea și confortul cetățenilor.

„Extinderea programului la 24/24 răspunde așteptărilor participanților la trafic și sporește predictibilitatea traversării pe acest segment de frontieră. Mulțumesc colegilor din Republica Moldova și România pentru cooperarea eficientă și pentru mobilizarea necesară implementării rapide a noului program”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Conform SV, Leova–Bumbăta este al șaptelea punct de trecere pe segmentul cu România, deschis în 2023 pentru a descongestiona fluxurile pe coridoarele rutiere principale și a susține reorientarea comerțului spre piața europeană.

VIDEO/ Leova – Bumbăta, drumul spre un dosar penal. Milioane, interese și acuzații

„Cel mai scump drum din Moldova” sau „muzeul corupției în aer liber” sunt două dintre calificativele atribuite proiectului Leova – Bumbăta, implementat la frontiera moldo-română în perioada 2022-2024. Deși obiectivul a fost dat în exploatare în vara anului 2024, discuțiile despre legalitatea procedurilor în jurul acestuia nu s-au oprit, fiind exploatate de politicieni sau diverse persoane publice sau anonime. 

La un an după inițierea unui dosar penal care bate pasul pe loc, ZdG a verificat documente, fapte cronologice și vine cu detalii noi despre cum și cine a implementat acest proiect.

ZdG a constatat că lucrările de proiectare a drumului Leova – Bumbăta au fost efectuate de firma unui fost angajat al companiei deținute de familia directorului interimar al Administrației de Stat a Drumurilor. Contractul pentru efectuarea lucrărilor, care s-a ridicat în final la aproape 284 de milioane de lei, a fost atribuit, fără licitație, în urma unor negocieri directe, unei companii care a început lucrările cu câteva luni înainte de semnarea acordului. 

Procedurile de negociere a contractelor au fost „o formalitate”, prin care au fost „legalizate excepțiile din perioada stării de urgență”, recunoaște Radu Rogovei, șeful Direcției Politici în Domeniul Dezvoltării Drumurilor, din cadrul Ministerului Infrastructurii.