IGP, despre un tânăr în uniformă de polițist, surprins la volan într-o secvență video, încălcând regulile rutiere: „Nu a fost vreodată angajat al Poliției și nu deține dreptul de a conduce”. Bărbatul urmează să fie documentat
Inspectoratul General al Poliției (IGP) vine sâmbătă, 25 octombrie, cu precizǎri în legătură cu o secvență video în care un tânăr, purtând uniforma de polițist, conduce o mașinǎ, încălcând Regulamentul circulației rutiere.
Reprezentanții Poliției susțin că bărbatul n-a fost vreodată angajat al Poliției.
Conform IGP, anterior, acesta a frecventat cursurile inițiale la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, însă a fost exmatriculat în timpul studiilor.
„Inspectoratul General al Poliției reamintește că siguranța participanților la trafic este o prioritate, iar încălcările nu sunt tolerate”, susțin reprezentanții Inspectoratului.
Tânărul a fost identificat și urmează sǎ fie documentat conform legislației în vigoare. Oamenii legii au stabilit că acesta nu deține dreptul de a conduce mijloace de transport.
Imaginile video în care apare tânărul au fost publicate pe o rețea de socializare.


Sursa foto: IGP
În februarie 2025, o femeie din Edineț a ajuns în vizorul Poliției după ce a apărut într-un live pe TikTok îmbrăcată în uniformă de polițistă. Poliția susținea că femeia nu era angajată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și că va fi cercetată pentru „uzurparea de calități oficiale”. În acele secvențe video, femeia a utilizat un limbaj licențios.