Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Guvernul a aprobat numirea unei…

Guvernul a aprobat numirea unei noi secretare de stat al Ministerului Finanțelor

Sursa: Facebook/ Ministerul Finantelor al Republicii Moldova

Guvernul R. Moldova a aprobat, în cadrul ședinței din 30 iulie, numirea Corinei Alexa în funcția de secretară de stat al Ministerului Finanțelor, începând cu 1 august 2025. Corina Alexa deține un master în finanțe publice și fiscalitate și a făcut parte din echipa care a elaborat noul Cod vamal al R. Moldova.

Numirea Corinei Alexa în funcția de secretară de stat al Ministerului Finanțelor a avut loc la propunerea Victoriei Belous, Ministra Finanțelor.

Corina Alexa este licențiată în științe economice și deține un master în finanțe publice și fiscalitate. Activează în cadrul Ministerului Finanțelor din anul 2009, contribuind activ la elaborarea cadrului legislativ fiscal și vamal, precum și la procesul de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene”, a declarat ministra Victoria Belous în cadrul ședinței Guvernului.

Potrivit Ministerului Finanțelor, numirea Corinei Alexa reflectă angajamentul instituției de a consolida echipa cu profesioniști dedicați, care susțin viziunea instituției și contribuie activ la implementarea priorităților naționale.

În cadrul campaniei #MinFinlaFeminin, lansată de Ministerul Finanțelor în martie 2024, în care au fost prezentate o parte din femeile care activează în cadrul Ministerului Finanțelor, Corina Alexa a fost descrisă drept „funcționara care, împreună cu angajații subdiviziunii pe care o conduce, se află în prima linie în gestionarea unor procese complexe și extrem de interesante: crearea politicii fiscale și vamale a țării. A făcut parte din echipa care a elaborat noul Cod vamal al Republicii Moldova și care, acum, îl implementează prin transpunerea legislației secundare”.

Sursa: Facebook/ Ministerul Finanțelor al R. Moldova