Principală  —  Blog  —  Sănătate   —   Gripa și rujeola revin în…

Gripa și rujeola revin în capitală: patru cazuri de gripă și unul de rujeolă, înregistrate în ultima săptămână

Imagine simbol

Săptămâna trecută, în Chișinău au fost confirmate patru cazuri de gripă sezonieră și unul de rujeolă. Datele au fost comunicate Marina Buga, șefa adjunctă a Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, în cadrul ședinței Primăriei din 10 noiembrie. În acest sens, autoritățile îndeamnă populația să se vaccineze.

Totodată, au fost raportate 135 de cazuri de boli diareice acute și 574 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare.

În total, în instituțiile medicale publice și private au fost înregistrate peste o mie de cazuri de boli infecțioase, fiind atestată o descreștere de 1,1 ori față de săptămâna precedentă. Peste 62% din cazuri s-au înregistrat la copii.

De la începutul campaniei de vaccinare, în Chișinău au fost administrate 55 248 de doze de vaccin antigripal, precum și 2 281 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Specialiștii în sănătate publică solicită vaccinarea persoanelor din grupele de risc.