Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   George Simion, mesaj amenințător la…

George Simion, mesaj amenințător la adresa celor care nu-l votează: Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup. Păreți bezmetici, iraționali

George Simion, candidatul partidului extremist AUR, a publicat pe blogul său o scrisoare cu ton amenințător adresată celor care nu îl votează. Simion a scris că nu are nici o emoție legată de votul din 18 mai, dar „eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește (…)Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”, scrie G4Media.

„Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul”, scrie George Simion în scrisoarea sa.

„Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi etc… Ați călcat pe cadavre în urmă cu zece ani. Au murit și prietenii mei acolo la Colectiv, nu erau doar ai voștri”, a mai scris el.

„Eu trebuie, din 19 mai, să fiu și președintele vostru. Și abia asta mă neliniștește. Majoritatea sunteți colegii mei de generație / educație / aspirații. Dar nu știu ce voi face cu voi, păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi. Mai existăm și noi, ceilalți, pe aici. Sper să mă ajutați să rezolv dilema: nu ce caut eu aici? Nu eu cu cine votez? Ci ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”, a spus George Simion.

Sursa citată scrie că George Simion și AUR au folosit violența fizică și de limbaj ca instrument politic în ultimii patru ani.

George Simion este la a doua candidatură pentru Președinția României, după ce la alegerile din 2024 a fost pe locul al patrulea în clasament. Liderul AUR a intrat în cursa pentru Cotroceni de anul acesta după ce candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă de Curtea Constituțională a României (CCR). În toate sondajele de opinie pentru alegerile din luna mai, Simion este favorit.

Nicușor Dan este la prima candidatură pentru alegerile prezidențiale și la al doilea mandat de primar al Bucureștiului. El și-a anunțat intenția de a candida la președinție cu câteva zile după ce primele alegeri au fost anulate de către CCR. În sondajele de opinie, Primarul Capitalei era unul dintre favoriții intrării în turul al doilea.