„E criminal, dar a făcut ceva pentru sat” sau „a furat, dar ne dă și nouă”: de ce oamenii votează inculpați și condamnați penal?

Mentalitatea „e criminal, dar a făcut ceva pentru sat” sau „a furat, dar ne dă și nouă” justifică în continuare comportamente electorale greu de crezut, fie că e vorba de susținerea unui politician corupt, condamnat penal, sau a unui candidat care a comis fapte și mai grave. Candidatul acuzat de omor din culpă al unui copil a câștigat alegerile în satul Boldurești, după ce, ani în șir, la Orhei, de exemplu, oamenii au votat un alt condamnat penal – principalul figurant în dosarul fraudei bancare, Ilan Șor – cu argumentul că „a furat, dar măcar a făcut”. Aceste fapte au scos la iveală o realitate sumbră a societății noastre: o moralitate distorsionată, în care loialitatea față de „omul nostru” învinge empatia față de victimă și nevoia de justiție. 

Ziarul de Gardă a discutat cu mai multe persoane care analizează cum frica, disonanța cognitivă și tribalismul moral se combină într-un sindrom periculos – „a greșit, dar a făcut” – și propun soluții pentru schimbarea acestei mentalități.

Psihologul Ștefan Popov: „La noi, există tendința de a fi de partea celui care are influență, chiar dacă a greșit”

Nu este nevoie de prea multă analiză psihologică pentru a constata că suntem o societate moral bolnavă, când un primar învinuit de moartea unui copil câștigă alegerile. Societățile diferă nu prin faptul că au sau nu morală, ci prin dimensiunile morale pe care le consideră cele mai importante și pe care le pun în centrul deciziilor colective. Dacă, în societatea noastră, grija față de victime și simțul dreptății ar fi fost dimensiunile morale dominante, atunci cazul unui primar acuzat de omor ar fi stârnit o revoltă puternică și respingere din partea comunității. 

Însă realitatea acestui caz scoate la iveală faptul că, pentru mulți moldoveni, loialitatea față de o autoritate aleasă – „e de-al nostru” – contează mai mult decât empatia față de suferință sau cerința de justiție corectă. În comunitățile tradiționale, moralitatea este deseori dominată de loialitate și autoritate, în detrimentul empatiei și corectitudinii. Observăm că indignarea puternică vine din partea celor din afara comunității, din partea opiniei publice largi și a oamenilor de pe Facebook, în timp ce locuitorii din Boldurești par lipsiți de revoltă și chiar îl susțin pe primarul învinuit de omor. Această diferență poate fi explicată prin faptul că cei din afară nu au legături de loialitate cu primarul, deci pot accesa mai liber empatia față de victimă și simțul dreptății. În schimb, cei din comunitate acționează pe baza unei morale tribale, în care loialitatea față de „omul nostru” primează în fața normelor morale universale. Aceasta nu înseamnă că oamenii nu au morală, ci că folosesc un set de priorități morale de tip tribal-centrist, în care coeziunea internă și protejarea liderului sunt mai importante decât adevărul, dreptatea sau compasiunea. Iar fără o contrapondere rațională și instituțională care să corecteze aceste deviații, morala tribală poate deveni periculoasă, justificând inclusiv acte grave în numele apartenenței.

Mai mulți localnici au declarat că le este frică să vorbească, de teamă să nu aibă probleme. Dar nu e vorba doar de frică, ci de un reflex adânc înrădăcinat cultural: la noi, există tendința de a fi de partea celui care are influență, chiar dacă a greșit. Asta vine dintr-o istorie lungă, în care oamenii au învățat că e mai sigur să te aliniezi cu autoritatea decât cu adevărul – ceea ce cunoaștem deja din sindromul Stockholm. Astfel, compasiunea față de victimă e înlocuită cu protejarea agresorului, iar această inversare morală devine normală. Și asta, în timp, corupe profund moralitatea colectivă. 

„Nu este vorba că oamenii nu ar avea simț moral. Problema este cum îl aplică”

Un alt factor care poate explica de ce localnicii au continuat să-l voteze pe primarul acuzat de omor este disonanța cognitivă însoțită de justificarea morală. Când un primar a făcut un drum și ai impresia că e cel mai bun, este extrem de greu să accepți că ar fi putut comite o faptă atât de gravă. În fața unei astfel de rupturi între imaginea familiară a unei persoane și acuzația de omor, apare un disconfort psihologic puternic. Pentru a-l reduce, oamenii recurg la justificări: „Nu se știe ce s-a întâmplat”, „Primarul nu putea să facă așa ceva, căci este om bun, a făcut multe pentru sat”, „Se exagerează”, „Totul e politic”. E mai ușor să justifici fapta decât să-ți asumi că ai susținut pe cineva care a făcut rău. Astfel, votul devine un mecanism de autoapărare psihologică – oamenii nu vor doar să-l apere pe primar, ci și să se convingă că nu s-au înșelat. Realegerea este, în acest sens, și o formă de protejare a propriei identități morale. Albert Bandura explică acest mecanism drept justificare morală – un proces de „dezangajare morală” în care oamenii raționalizează acțiuni imorale pentru a nu-și modifica imaginea de sine sau a celor din grup. 

Un alt factor care poate explica această reacție este ceea ce am putea numi tribalism moral. În loc să judecăm faptele după principii universale – ce e bine, ce e rău, ce e drept – moralitatea funcționează adesea după logica apartenenței: „dacă e de-al nostru, îl apărăm, indiferent ce a făcut.” Acest tip de moralitate tribală pare adânc înrădăcinat în cultura noastră: nu contează gravitatea faptei, ci cine a comis-o. Dacă agresorul face parte din grupul nostru, din comunitatea noastră sau din tabăra noastră politică, reflexul nu este să-l sancționăm, ci să-l protejăm. Astfel, adevărul devine relativ, iar empatia se aplică doar celor „din interior.” Vedem același fenomen și în politică, când votăm un partid sau un președinte și devenim orbi la corupția sau greșelile „favoriților noștri”, dar exagerăm fiecare pas greșit al taberei adverse. E același tip de gândire tribală: nu contează ce s-a făcut, ci de care parte ești. Într-o astfel de moralitate, loialitatea bate compasiunea, iar protejarea identității de grup devine mai importantă decât principiile morale. Iar asta ne slăbește ca societate – pentru că acoperă abuzurile și sabotează ideea de justiție reală. 

Privind în ansamblu toți acești factori – frica de a vorbi, disonanța cognitivă, justificarea morală, loialitatea față de agresor, identificarea cu „ai noștri” și tribalismul moral – ajungem la o concluzie incomodă, dar necesară: moralitatea din societatea noastră este grav distorsionată de mecanisme colective care o subminează. În loc să ghideze comportamentele în direcția binelui și a dreptății, aceste mecanisme o transformă într-un instrument de apărare a apartenenței și de justificare a abuzurilor. Nu este vorba că oamenii nu ar avea simț moral. Problema este cum îl aplică: nu pe baza unor principii universale – viața, dreptatea, adevărul – ci în funcție de apartenență, frică, loialitate sau imagine socială. 

„Nu mai putem funcționa ca societate atâta timp cât normalizăm idei de tipul „a furat, dar a și făcut”

Într-un astfel de cadru, empatia devine selectivă, dreptatea – negociabilă, iar adevărul – relativizat. Ne e greu să ne dezicem de ai noștri, chiar și când greșesc grav, și preferăm să tăcem decât să ne asumăm costul moral al confruntării cu realitatea. Mai grav este că acest mod de a funcționa nu e accidental, ci pare internalizat în cultura noastră colectivă. De la comunitățile mici până la scena politică mare, vedem același tipar: apărăm „omul nostru”, negăm greșelile, ne batem pentru imagine, nu pentru adevăr. Și atâta timp cât vom continua să alegem loialitatea oarbă în locul responsabilității morale, nu putem vorbi despre o societate matură sau dreaptă, ci despre o societate captivă într-o moralitate tribală, care își sabotează singură șansele de vindecare. 

Este, în general, extrem de dificil să schimbi moralitatea oamenilor, mai ales atunci când ea este adânc înrădăcinată în structura gândirii, în obișnuințe și în reflexele colective. Totuși, schimbările pot fi create în timp. Este esențial să intensificăm discursul public, pe toate căile posibile, privind valorile morale – prin educație, prin presă, prin rețele sociale, prin dialoguri directe și mijloace adaptate fiecărui grup-țintă. 

Scopul nu este să moralizăm de sus, ci să reconstruim împreună un simț comun al responsabilității morale și o conștientizare clară a valorilor corupte. Nu mai putem funcționa ca societate atâta timp cât normalizăm idei de tipul „a furat, dar a și făcut” sau justificăm acțiuni grave pentru 2 metri de pavaj. Cred că mulți oameni, pur și simplu, nu conștientizează impactul acestui discurs. Pentru ca acest efort să fie eficient, e nevoie de un plan coerent, susținut și organizat. Ar trebui implicați psihologi sociali, specialiști în comunicare, lideri comunitari, profesori, influenceri credibili, jurnaliști și autorități publice. Dar fără o asumare colectivă și instituțională, schimbarea rămâne slabă și fragmentară. 

Dacă acest nivel de implicare nu există – și adevărul e că, de cele mai multe ori, nu există, pentru că nu te poți aștepta ca un sistem corupt să inițieze acțiuni ce țin de corectitudine morală, atunci nu ne rămâne decât să acționăm individual, acolo unde putem: în familie, între prieteni, la muncă, în ceea ce spunem, în ceea ce tolerăm, în ce alegem să transmitem. Să nu subestimăm greutatea unui mesaj spus la timp. Uneori, o singură voce poate fisura o mentalitate care părea de neclintit. Nu toți vom avea curajul sau poziția să ne revoltăm public. Dar fiecare poate, măcar în cercul său restrâns, să nu alimenteze indiferența, să nu justifice răul și să nu tacă atunci când tăcerea devine complicitate. Și poate de aici începe schimbarea. 

Producătorul Dumitru Marian, originar din Boldurești: „Soluția ar fi un sistem de justiție care să taie din start accesul penalilor în procesul electoral”

Mentalitatea asta vine din prostie, nesimțire și lașitate. Dacă te uiți la discursurile celor care susțin sau apără candidatul din Boldurești, neapărat vezi măcar una din aceste calități, foarte des pe toate trei. Se transmite din tată-n fiu și se educă în fiecare zi și oriunde mergi. Dacă ești prost, te calcă alții în picioare, trebuie să devii nesimțit ca să supraviețuiești. Când ești laș, te pui bine pe lângă unul mai curajos și mai nesimțit, iar dacă ești și prost, atunci devii indispensabil pentru nesimțit, că poate să facă ce vrea cu tine. Și dacă te descurci bine, ai toate șansele să devii elită – așa se închide cercul. Unii alegători continuă să voteze persoane inculpate sau compromise moral dintr-o combinație letală între analfabetism funcțional și impunitatea elitelor. Altfel spus, suntem proști, dar ne bucurăm când suntem utili. Și dacă o dată la patru ani orice amărât poate să demonstreze că el are putere asupra celor care se cred deștepți, prețul trebuie să fie simbolic – el face asta pentru orgoliu, nici măcar pentru pâine. În Boldurești, pe Ciochină l-au susținut indivizii de la periferiile societății și o mână de „intelectuali” (profesori pensionați, afaceriști fără scrupule, entuziaști cu interese etc.). Soluția ar fi un sistem de justiție care să taie din start accesul penalilor în procesul electoral și un sistem de educație care se bazează mai puțin pe învățatul pe de rost și mai mult pe capacitatea de analiză.

Analistul politic Victor Ciobanu: „Noi pretindem moralitate în condițiile când moralitatea, trebuie să recunoaștem, este un lux”

Eu sunt sigur că fostul șef de poliție și fostul primar are cumetri acolo în sat. Respectiv, sunt sigur că au fost și sugestii de genul „hai mai bine să nu ne legăm cu asta”, „ar putea fi problemă”, ceva de genul ăsta. Lumea de la țară, în primul rând, nu este atât de independentă cum suntem noi în capitală. În al doilea rând, e mai puțin informată, deci a mers pe calea asta simplă. M-au șocat comentariile care s-au luat la cameră, că deja băiatul a murit, nu mai ai ce îi face, dar primarul, hai să-l mai lăsăm, că este bun și ar putea face bine. Noi pretindem moralitate în condițiile când moralitatea, trebuie să recunoaștem, este un lux. Mama băiatului decedat a avut nevoie de un avocat bun și vocal, care trebuia plătit. După un asemenea caz, pe cât sunt de justificate pretențiile noastre față de detașamentele babelor lui Șor? Asta este lipsă de educație, în primul rând, educație civică. 

Scriitoarea Ionela Hadârcă: „Așteptăm să ne rezolve cineva problemele pe care le creăm noi înșine”

Alegerile de la Boldurești sunt o radiografie cinstită, lipsită de narcisismul caracteristic și de patetismul folcloric al moldovenilor. Prin ele putem vedea cât de adânc s-au înrădăcinat în mentalitatea colectivă resemnarea, egoismul, indiferența și bădărănia. „Mi-aș dori o țară liberă de corupție, însă achit mită medicului, pentru că acum e vorba de copilul meu, deci asta nu se socotește”; „Vreau reforme în justiție, însă acum voi alege un avocat care rezolvă chestiunile în afara sălii de judecată, pentru că trebuie să scap de probleme rapid”; „Politicianul ăsta fură, dar măcar ne dă și nouă câte 500 de lei”; „Primarul a omorât un copil, dar prefer să nu mă gândesc la asta, pentru că mă interesează să asfalteze drumul.” Fiecare dintre aceste decizii pare una mică, personală, de moment, după care va reapărea fața blândă și înțeleaptă a omului din spoturile de promovare a Republicii Moldova. Doar că ele se adună, cresc, transformându-se într-un chip hidos pe care îl interesează un singur lucru – fundul propriu. Așteptăm să ne rezolve cineva problemele pe care le creăm noi înșine. Poate că ar trebui doar să ne pese mai mult unii de alții, de ziua de mâine, de ceea ce facem și nu de ce zicem sau de ce vrem să părem?

Analistul politic Igor Boțan: „La fel și cei care comit crime, dar au făcut ceva pentru comunitate, au un avantaj – pot face ceva”

Sărăcia provoacă umilința ca sentiment de inferioritate. Respectiv, cei care fură, dar „ne dau și nouă” au măcar o calitate – sunt neînfricați în elanul lor hoțesc. La fel și cei care comit crime, dar au făcut ceva pentru comunitate, au un avantaj – pot face ceva. Fenomenul respectiv este o lovitură dureroasă pentru așa-zișii tradiționaliști. Asta arată că morala creștină nu-i oprește pe cei umili să facă abstracție de morala creștină. E nevoie de educație.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.