Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi bărbați moldoveni au fost…

Doi bărbați moldoveni au fost arestați, pentru organizarea migrației ilegale spre UE a persoanelor din India și Siria

Sursa: border.gov.md

Doi bărbați învinuiți de facilitarea migrației ilegale a persoanelor din India și Siria spre Uniunea Europeană, au fost reținuți de Poliția de Frontieră. Cei doi membri ai grupului infracțional au fost reținuți în flagrant, în noaptea de 11 noiembrie, în zona de frontieră, în timp ce încercau să asigure traversarea clandestină peste râul Prut a patru migranți din Asia de Sud, care anterior au mai încercat să treacă ilegal frontiera R. Moldova spre România.

Potrivit Poliției de Frontieră, prejudiciul total cauzat prin activitatea infracțională, doar în cazul documentat, este estimat la 6000 de euro, „existând indicii că gruparea ar fi operat anterior și alte treceri ilegale, pentru care urmează a fi stabilite prejudicii suplimentare”. 

„În noaptea de 11 noiembrie, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră „Lopatnic”, Direcția Regională Nord, polițiștii de frontieră, utilizând tehnică specială modernizată de observare, au identificat două persoane suspecte care se deplasau la ore târzii într-o direcție necarosabilă, specifică traseelor folosite de călăuze.

Echipa de intervenție a fost direcționată imediat spre zonă, reușind reținerea a patru persoane, cetățeni indieni și sirieni, care încercau să treacă ilegal frontiera de stat spre România. La scurt timp, au fost reținuți și organizatorii: doi cetățeni moldoveni, cu vârstele de 38 și 39 de ani, anterior judecați pentru diverse infracțiuni”, a precizat instituția.

Conform informațiilor, asupra acestora au fost găsite mai multe obiecte utilizate în activitățile ilegale, inclusiv o saltea gonflabilă, o pompă pentru umflare, precum și haine de pescar cu cizme – toate folosite pentru traversarea râului Prut și pentru deplasarea discretă în zonele mlăștinoase. Echipamentele au fost ridicate ca probe pe cauza penală.

Cei doi bărbați moldoveni au fost plasați în arest preventiv.

„Acțiunile de urmărire penală continuă pentru identificarea tuturor membrilor implicați în rețea, documentarea întregului lanț infracțional și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.”