Doctorul în istorie Artur Leșcu, la 34 de ani de la războiul de pe Nistru: „Pentru R. Moldova, a reprezentat un test al statalității și al voinței de independență”
Doctorul în istorie Artur Leșcu, expert în cadrul Comunității WatchDog.md, consideră că, pentru R. Moldova, izbucnirea războiului de pe Nistru a reprezentat un test al statalității și al voinței de independență — „un test sângeros pe care statul l-a trecut”. Declarația vine în contextul marcării a 34 de ani de la izbucnirea conflictului.
Războiul de pe Nistru izbucnit la 2 martie 1992 nu a fost un conflict spontan sau unul etnic, ci rezultatul eforturilor Federației Ruse de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice, subliniază istoricul.
„Regiunea transnistreană a fost transformată într-un instrument de presiune politică, menit să împiedice consolidarea statului moldovean independent și orientarea sa spre Europa sau spre o eventuală reunificare cu România.
Separatismul din stânga Nistrului nu a apărut ca o mișcare populară spontană, ci a fost organizat de o parte a nomenclaturii sovietice locale — directori ai marilor întreprinderi industriale și lideri de partid — sprijiniți de structuri unionale și ulterior de Federația Rusă. Subliniez: conflictul nu a fost unul interetnic. Componența etnică de pe ambele maluri ale Nistrului era similară, iar populațiile conviețuiau pașnic. Inclusiv în rândurile Armatei Naționale a R. Moldova, o instituție tânără la acel moment, au luptat numeroși etnici ruși și ucraineni, alături de moldoveni, iar unii dintre ei au murit apărând integritatea statului. Acest fapt demonstrează clar că nu poate fi vorba despre un război între etnii, ci despre unul politic și teritorial.
Escaladarea către război s-a produs după proclamarea regimului separatist condus de Igor Smirnov, care a beneficiat de sprijin direct din partea armatei rusești dislocate în regiune. Armamentul, echipamentul și instruirea militară au fost furnizate de Armata a 14-a, iar ulterior intervenția directă a acesteia a decis rezultatul confruntărilor. Comandantul armatei, generalul Aleksandr Lebed, a jucat un rol esențial în impunerea încetării focului în condiții favorabile separatiștilor.
Războiul din 1992 se înscrie într-o lungă succesiune de confruntări legate de controlul asupra acestui spațiu, care începe odată cu stabilirea graniței Imperiului Rus pe Nistru în secolul al XVIII-lea. Este, în esență, o continuare a politicilor imperiale de menținere a influenței asupra regiunii.
Ironia situației este ilustrată de cazul fostului lider separatist Evgheni Șevciuk, care s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că i-au fost încălcate drepturile chiar pe teritoriul controlat de regimul pe care l-a condus. Mai mult, el a acționat în judecată atât R. Moldova, cât și Federația Rusă, solicitând despăgubiri. Prin acest demers, Șevciuk recunoaște implicit că Rusia a fost parte direct implicată în conflict și în administrarea regiunii, deoarece responsabilitatea juridică internațională poate fi atribuită doar actorilor care exercită control efectiv. Astfel, apelul său la o instanță europeană confirmă nu doar caracterul nelegitim și precar al structurilor separatiste, ci și rolul determinant al Rusiei în menținerea acestora (…). Societatea moldovenească a demonstrat că poate rezista în fața unor presiuni externe uriașe și că este capabilă să-și apere suveranitatea și integritatea teritorială”, afirmă Artur Leșcu.
Pe 2 martie 2026 se împlinesc 34 de ani de la războiul de pe Nistru, care a durat din martie până în iulie 1992 şi a afectat mai multe localităţi, printre care Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut nici până astăzi, dar, potrivit unor estimări, au murit aproape 300 de combatanţi, 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane originare din regiunea transnistreană.
