Preotul Andrei Caramalău, recunoscut vinovat de două instanțe pentru acțiuni cu caracter sexual față de o minoră, alături de un sobor preoțesc la liturghie: ce se întâmplă cu dosarul său și precizările Mitropoliei Basarabiei

La câțiva ani după pornirea urmăririi penale în privința arhimandritului Andrei Caramalău, care figurează în acte ca Vasile Caramalău, dosarul în care este acuzat de acțiuni cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani bate pasul pe loc. Deși este vizat într-un dosar penal și are interdicție de a părăsi țara până la emiterea unei hotărâri judecătorești definitive, Caramalău a participat până nu demult, alături de un sobor preoțesc, la o slujbă religioasă.
În prezent, dosarul preotului se află la Curtea de Apel Centru, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a dispus rejudecarea cauzei penale. Adela Roșca, purtătoarea de cuvânt a instanței de apel, a precizat pentru Ziarul de Gardă că, „pentru respectarea protecției vieții private a părților vizate în dosar, ședințele de judecată nu sunt publice, acestea având loc cu ușile închise”. Următoarea ședință este programată pentru data de 24 iunie 2025.
„A săvârșit sfânta și dumnezeiasca liturghie”
10 martie 2025. Pe site-ul Mitropoliei Basarabiei a fost publicat un comunicat în care se menționa că, în Duminica Ortodoxiei (celebrată cu șase săptămâni înainte de Duminica Învierii, n.red.), la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Durlești „cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a săvârșit sfânta și dumnezeiasca liturghie, înconjurat de părintele stareț Andrei Caramalău, de un sobor preoțesc și de mulțimea credincioșilor veniți să înalțe, prin rugăciune și cântare, sufletele lor către cer”.
Jurnaliștii de la TV8 scriau în noiembrie 2022 că instanțele bisericești l-au suspendat din funcție pe Andrei Caramalău, interzicându-i să oficieze slujbe, după ce a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsă de cinci ani de închisoare. „Părintele nu a fost repus în funcție, deoarece cazul încă se judecă, iar la biserica Mănăstirii Durlești, există alt preot, care de doi ani oficiază slujbe. În momentul în care va exista o decizie definitivă, se vor lua măsuri din partea Mitropoliei”, declara în acea perioadă secretarul eparhial Constantin Olariu pentru sursa citată.
Mitropolia Basarabiei: preotul a fost oprit de la săvârșirea celor sfinte
Pe 29 aprilie 2025, ZdG a expediat Mitropoliei Basarabiei o solicitare de informație pentru a afla dacă Andrei Caramalău a fost repus în funcție și dacă are în prezent dreptul de a oficia slujbe.

Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat că în prezent nu pot confirma cu exactitate dacă o decizie cu privire la repunerea în funcție a preotului „a fost emisă în mod formal de administrația eparhială anterioară”.
„Acest fapt este cauzat de lipsa unor documente esențiale din dosarul său clerical. Ulterior schimbării corpului administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului, s-a constatat că o parte din arhivele și registrele privind cazul acestui cleric nu mai corespund cu evidențele necesare pentru a documenta o asemenea măsură. Din acest motiv, nu dorim să oferim o informație inexactă sau incompletă până nu finalizăm o investigație internă completă”, se spune în răspuns.
Totodată, reprezentanții bisericii ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române au menționat pentru ZdG că preotul a fost destituit din funcția de stareț al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești pe 18 martie 2025, adică la o săptămână după ce a săvârșit liturghia la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Durlești.
„Imediat ce noua administrație eparhială a fost informată despre existența unui dosar penal activ pe numele acestuia (cauză aflată în prezent pe rolul Curții de Apel Centru și fără o decizie definitivă pronunțată), Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a dispus, în data de 18 martie 2025, următoarele măsuri canonice și administrative:
- Destituirea părintelui Andrei Caramalău din funcția de stareț al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești;
- Oprirea de la săvârșirea celor sfinte (liturgice și pastorale) pe termen nedeterminat;
- Retragerea tuturor distincțiilor bisericești și onorifice deținute până la acea dată.
- Aceste măsuri se aliniază cu rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române și reflectă grija pastorală și responsabilitatea morală a Mitropoliei Basarabiei față de credincioși și față de demnitatea slujirii preoțești”, a mai menționat Mitropolia în răspunsul pentru ZdG.
Totodată, Arhiepiscopia Chișinăului susține că regretă „modul deficitar în care a fost gestionat acest caz în trecut”.
„Tocmai de aceea, în urma reorganizării administrative din anul 2025, a fost demarat un amplu proces de verificare a dosarelor clericale, de revizuire a procedurilor de disciplină eclezială și de consolidare a transparenței decizionale, în vederea prevenirii unor situații similare.
Totodată, reiterăm faptul că, potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe Române, un cleric aflat sub urmărire penală activă, mai ales într-un dosar ce implică fapte incompatibile cu slujirea bisericească, nu poate exercita în mod valid niciun act liturgic sau pastoral, până la clarificarea canonică și definitivă a situației sale.
Biserica este și trebuie să rămână un spațiu al încrederii, al integrității și al adevărului. De aceea, chiar dacă respectăm prezumția de nevinovăție, responsabilitatea pastorală și încrederea comunității ne obligă la o abordare fermă și prudentă (…)”, afirmă Mitropolia Basarabiei.
Preotul, condamnat de prima instanță la 5 ani de închisoare
În decembrie 2020, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit urmărirea penală în privința lui Andrei Caramalău.
Pe 6 mai 2022, Andrei Caramalău a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la cinci ani de închisoare, pentru acțiuni perverse, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a oficializa slujbe bisericești în calitate de slujitor de cult și de a exercita alte funcții sau activități în domeniul religios, precum și de a exercita activitatea legată de orice interacțiune cu persoane minore pe un termen de cinci ani.
Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, a menționat pentru ZdG că procurorii solicitaseră în prima instanță șapte ani de închisoare pentru Andrei Caramalău, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis.
În sentința consultată de ZdG se menționează că, la sfârșitul anului 2016 – începutul anului 2017, preotul „a săvârșit acțiuni perverse” față de o minoră.
„***** a săvârșit acţiuni perverse față de o persoană despre care ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la *****le *****e, precum şi alte acţiuni cu caracter *****, i.e. *****, în următoarele circumstanțe:
Aşa el, fiind părintele – stareţ al Mănăstirii ***** situată în **********, în perioada de timp de la sfârşitul anului 2016 – începutul anului 2017, a aflat despre faptul că *****, părintele din aceeaşi Mănăstire, întreţine ***** *****e cu minora *****, născută pe *****, care la acel moment era elevă în clasa a VII-a. În astfel de circumstanţe, în perioada anilor 2017-2018, *****, aflându-se pe teritoriul mănăstirii *****, ştiind cu certitudine că *****i nu a împlinit vârsta de 16 ani, a săvârşit acţiuni perverse faţa de aceasta, constând în discuţiile cu caracter obscen şi cinic purtate cu victima referitor la *****le*****e, numeroase atingeri indecente ale feselor, ***** al victimei, precum şi viceversa, victima minoră ***** era impusă să atingă ***** al lui ***** (…)”, se spune în sentință.
De asemenea, preotul a fost obligat de instanță să achite un prejudiciu moral părții vătămate în valoare de 70 de mii de lei.
Ulterior, în octombrie 2022, Curtea de Apel Centru a casat sentința în partea individualizării pedepsei și a suspendat condiționat, pe un termen de probațiune de cinci ani, fiind stabilit termenul de trei luni pentru repararea prejudiciului în limita admisă prin soluționarea acțiunii civile, conform purtătoarei de cuvânt a instanței de apel, Adela Roșca.
Procurora de caz Dorina Tăut și avocatul părții vătămate au atacat hotărârea instanței de apel la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar, pe 23 ianuarie 2024, CSJ a admis recursurile declarate de către procurora în Procuratura de circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, și a avocatei în numele părții vătămate. Instanța a casat parțial decizia Curţii de Apel Centru din 19 octombrie 2022, în partea aplicării pedepsei lui Vasile Caramalău, și a dispus rejudecarea cauzei penale, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. În prezent, dosarul se află la examinare pe masa judecătorilor Curții de Apel Centru.
Reacția preotului
Pe 30 aprilie 2025, ZdG l-a sunat pe preotul Andrei Caramalău pentru a se expune pe marginea dosarului. Acesta însă ne-a spus că este ocupat și că va reveni mai târziu. Ulterior, Andrei Caramalău nu a mai răspuns la apeluri. Pe 8 mai 2025, preotul a revenit cu un mesaj, îndemnându-ne să-l sunăm pe avocatul său pentru alte detalii.

„Atât pot confirma: până la hotărârea Curții (Curții de Apel Centru, n.red.) sunt suspendat de a celebra sfânta liturghie”, a declarat preotul Andrei Caramalău.
Avocatul preotului nu a răspuns la apelul ZdG.