Dincolo de zidul bulei: Cum pot jurnaliștii și politicienii integri să ajungă la cei dezinformați

Într-o societate polarizată, unde dezinformarea circulă rapid și convingător, mesajele oneste și bazate pe fapte riscă să nu treacă de granițele bulelor informaționale. Pentru ca jurnaliștii și politicienii bine intenționați să pătrundă în spațiile dominate de narative false, e nevoie de strategii inteligente: alegerea platformelor potrivite, colaborări cu influenceri locali credibili și un discurs empatic, adaptat limbajului și valorilor publicului țintă. Ziarul de Gardă a consultat mai mulți experți pentru a afla cum se pot construi punți reale de comunicare într-o lume fragmentată informațional.

Remus Ștefureac, directorul INSCOP, institut de sondare din România:

În primul rând, cred că e foarte important să revenim la bunul simț. Sigur, poate tratamentul cel mai bun într-o astfel de situație, dincolo de chestiunile tehnice, este respectul față de ceilalți și evitarea abordărilor arogante, autosuficiente, a jignirilor la adresa celor care rezonează sau poate cad în capcana dezinformării.

Riscul sau fenomenul pe care îl observ adesea este acela în care, oameni aparent fără veleități sau tentații de a cădea în capcana știrilor false, dezinformărilor, își amplifică asemenea tendințe atunci când se lovesc de o atitudine hipercritică din partea oponenților, din partea altor observatori, din partea jurnaliștilor, din partea mass-media, or astfel de abordări nu fac decât să determine o contrareacție care se amplifică și în același timp dau forță mult mai mare agresiunilor informaționale. Deci aș spune că e o regulă până la urmă normală și firească, mai ales în zona mass-media, în zona jurnaliștilor, de a încerca să înțeleagă de ce anumiți cetățeni rezonează la astfel de dezinformări, la propagandă, la manipulare, să încerce să explice rațional și să evite, încă o dată, abordările arogante, jignitoare, superioare. Asta așa, ca o regulă generală de conduită.

Dincolo de acest lucru, sigur că acum sunt dezinformări și dezinformări. Unele pot fi accidentale, altele sunt parte a unor campanii derulate pe termen lung, planuri complexe de măsuri active din buna vechea tradiție sovietică, aplicată, sigur, în epoca informațională cu mijloace mult mai sofisticate, or în fața unei asemenea avalanșe, întotdeauna vedem această tentație de a încerca instrumente de fact-checking, de verificare a adevărului și de structurare rațională a unor astfel de planuri, campanii sofisticate de dezinformare. Nu cred că astfel de abordări sunt eficiente. Sigur, ele își au utilitatea lor și nu trebuie abandonate, însă a contracara măsuri active care înseamnă un ocean de minciuni cu mici picături de adevăr nu face decât să umfle poate oceanul și mai mult, dar nu vor rezolva problema.

Soluțiile sunt mai degrabă neconvenționale. Întotdeauna combați propaganda cu contra-propagandă. Asta e situația. În același timp, cred că umorul, și o spun văzând unele cazuri de succes, uneori poate ajuta foarte mult la destructurarea unor campanii ample de dezinformare, care pot să producă efecte nocive asupra societății. Nu în toate culturile, e adevărat, dar în zona noastră culturală, mă refer la România și la R. Moldova, cred că umorul funcționează ca o tactică foarte bună, aplicat pe termen lung, în mod consistent, coerent, de destructurare a unor campanii de dezinformare specifice.

Dezinformarea cred că e concentrată pe toate platformele și mă refer la dezinformările susținute de actori ostili. Ele se răspândesc absolut pe toate mijloacele și modalitatea eficientă de contracarare este exact aceeași, contracararea pe toate platformele, evident, cu mesaje adaptate, targetate pe public, așa cum procedează și campaniile de propagandă. O campanie de contra-propagandă nu poate să vizeze decât toate celelalte platforme. Mai mult decât atât, întotdeauna, dacă ești pus în situația să fii totdeauna cu un pas în spate pe urmele celui care inițiază un război informațional, s-ar putea să fii întotdeauna în defensivă și în final să pierzi acel război. Alternativa utilă este și ofensiva, ofensiva lucrurilor bune, ofensiva valorilor, ofensiva veștilor bune, a prosperității, a securității, toate aceste elemente pot să facă bine dacă sunt transmise sigur în acele comunități cele mai vulnerabile, cele mai puține reziliente în fața agresiunilor informaționale.

Ludmila Malcoci, doctor habilitat în Sociologie:

Cred că trebuie folosită comunicarea axată pe schimbarea comportamentală. În acest caz, eu aș organiza o cercetare CAP (cunoștințe, atitudini și practici) în mediul acestui grup de populație pentru a înțelege mai bine nivelul lor de cunoștințe, atitudini, comportament, precum și sursele lor de informare. În baza cercetării aș elabora și implementa strategii de comunicare. Dacă Tik Tok este sursa lor de bază de informare, aș folosi această sursă pentru a-i informa, evident aplicând tehnici interactive, grafice etc. Probabil aș încerca să angajez în proces persoane în care ei au încredere.

Rufin Zamfir, fost director de programe la GlobalFocus Center:

Divizarea societății este principala tactică prin care Rusia țintește atingerea obiectivelor anti-democratice în R. Moldova și, în consecință, îndepărtarea de Europa și readucerea în sfera ei de influență. Prezentarea diferențelor naturale (cele lingvistice, de exemplu, sau crearea unei false dihotomii diaspora/moldovenii din țară) ca fiind imposibil de reconciliat în interiorul statului (prin mesaje de tipul noi versus ei) este tactica prin care pro-rușii sprijiniți de Kremlin vizează conservarea scorului din turul I de la alegerile prezidențiale trecute.

În consecință, referitor la calibrarea mesajului, inițiativele pe care forțele democratice (din media, societatea civilă, politic) trebuie urgent să le ia trebuie să adreseze tocmai problema factorilor care unesc o societate (valorile comune: bunăstare, siguranță, educație), să explice că societatea nu e așa cum o descriu adversarii Moldovei din exterior și din interior, și că doar mai multă democrație poate duce către mai multă bunăstare.

Trebuie încetat imediat (în special din partea unor politicieni) etichetarea societății ca fiind pro-rusă/pro-moldoveană și unificat mesajul pentru toți la fel. Legat de ce platforme să folosească, eu nu sunt de părere că prioritățile trebuie schimbate. Da, o prezență pe toate platformele trebuie de avut, dar fiecare actor trebuie să își păstreze profilul pe care deja și l-a format (cu alte cuvinte, comunicarea trebuie să se facă cât mai sincer și natural, fără comportamente bizare de tipul: un ziar quality care are un public format, să se reorienteze dintr-o dată spre social media).

Ce e de ajustat însă, e dinamica în care această comunicare se face, astfel încât mesajul să ajungă la cât mai mulți. Dacă un mesaj e în interesul tinerilor, atunci el trebuie livrat așa încât tinerii să vrea să îl citească/asculte: limbaj adaptat vârstei lor, aduse voci care au deja o credibilitate în rândul tinerilor etc. Legat de strategii, ele iar trebui gândite pentru a arăta respect pentru public: a-i arăta publicului că îl respecți indiferent de convingerea lui, că îi înțelegi frustrările și nemulțumirile. Mesajele trebuie să fie sincere, inițiativele trebuie să fie transparente.

Aici actori diferiți trebuie să urmeze strategii diferite: politicienii să fie mai prezenți în offline, să meargă mai des în zone unde până acum a ajuns doar Şor; societatea civilă să înceteze să se mai prezinte drept salvatoarea națiunii, singura de partea bună a istoriei și să organizeze mai multe evenimente cu participare largă în care să dea șansa unor oameni din categorii diferite să își exprime opinia; media să livreze mesaje în ambele limbi, română și rusă, și să arate același respect pentru toți cetățenii. Cetățenilor, indiferent de limbă, trebuie să li se spună mai des că sunt unii care vor să-i țină captivi pe ei și pe familiile lor, pentru a-și putea atinge scopuri care nu sunt în interesul societății, ci doar în interesul grupurilor lor. Media de renume, să lanseze rubrici în care să vină în contact direct cu populația din medii defavorizate: ruralul mic, minorități, zone geografice cu concentrație ideologică anti-democratică.

Dialogul cu aceste categorii trebuie pornit de la teme de interes comun (sănătate, educație, economie), ascultate părerile și corectate non-combativ carențele de cunoaștere/opiniile greșite. Media are un rol important în monitorizarea instituțiilor statului și tragerea lor la răspundere atunci când au tendințe anti-democratice. Pe de altă parte însă, tot media este cea care trebuie să promoveze succesele obținute de țară în fața unui public care nu are întotdeauna un aport critic suficient cât să înțeleagă de ce decizia politică X va aduce mai multă bunăstare pentru el.

Mădălina Voinea, expertă în combaterea dezinformării la ExpertForum din România:

În monitorizările mele, propaganda de multe ori stă în volum: ne „infestează” cu un enorm flux de informații false, repetate obsesiv, până ajunge să ne exploateze fricile și să ne acapareze feed-ul. Aici cred că avem o mare vulnerabilitate pe TikTok, urmat de Facebook și Telegram: fluxul de informație este, de regulă, setat de actorii de propagandă care produc cantități uriașe de conținut până acaparează „adevărul” online pe un anumit subiect.

Apoi, avem mult de muncă: în absența unei mișcări sociale și a unui efort imens al societății, vedem că este foarte greu să aduci mesajele pozitive în prim-plan. România a reușit în aceste alegeri, dar lupta abia începe. Cred că e important să plecăm de la câteva realizări: jurnalismul de calitate, societatea civilă nu au resursele de comunicare pe care propaganda le are pentru a publica nonstop alarmism și distrugere, însă asta nu înseamnă că nu ne prindem în capcană deseori: suntem prea puțini prezenți pe social media și refuzăm să ne adaptăm la această realitate în care informația trebuie distribuită constant. Nu este însă corect să credem că prin simpla prezență am rezolva problema.

Volumul disproporționat de propagandă rămâne. Așa cum arătam în rapoartele din turul 1, în România a apărut deja o adevărată industrie în care fiecare candidat își creează numeroase conturi de pseudo-divertisment pentru a-și amplifica vizibilitatea. Prin urmare, ne întoarcem la întrebarea: cum reglementăm social media? Cred că e momentul să avem o discuție onestă cu noi înșine: avem nevoie de un hard stance, o poziționare foarte clară față de conținutul inautentic și rețelele de coordonare inautentice, așa cum am ilustrat în turul 2 despre rețeaua cu mii de videoclipuri în jurul hashtag-ului #ankaversace pe TikTk.

Rolul politicienilor de bună-credință intervine aici: trebuie să mențină un echilibru, să nu cenzureze propriii cetățeni care vor să își exprime legitim opiniile, ci să acționeze unde e adevărata rădăcină a propagandei: la amplificarea coordonată, automată, prin astfel de rețele, a mesajelor unor influenceri, figuri politice etc., pentru a face vocea lor să conteze mai mult în societate. Abia aici avem mult de muncă: instituții cu abordări 360°, analiză de date, capacitate tehnică de detectare și contracarare, dar și colaborare cu marile platforme pentru a-și asuma obligațiile legale în state democratice, iar lupta noastră pe termen lung trebuie să includă educația istorică, civică și socială, fără de care propaganda va continua să reapară în momente critice, așa cum vedem că ni se prefigurează viitorul în mica noastră parte de lume.

Ștefan Popov, psiholog:

Înainte să ne întrebăm cum putem ajunge la cei care se află în bulele informaționale de pe TikTok sau alte platforme, e important să ne întrebăm mai întâi ce îi face să rămână acolo. De multe ori, discursul public pornește de la o atitudine condescendentă, tratând aceste persoane ca fiind fie complet dezinformate, fie ușor de manipulat. Însă realitatea psihologică este mult mai complexă. Sunt mai mulți factori care determină oamenii să rămână în aceste bule informaționale și să respingă informațiile oficiale, argumente raționale sau dovezi științifice: economia cognitive, când oamenii aleg informații simple, rapide, emoționale și ceea ce le este familiar; biasul de confirmare – oamenii caută informații care le susțin convingerile existente, ignorând cele care le contrazic; nevoia de apartenență și identitate; nevoia de reducere a anxietății; saturația cognitivă – când volumul de informații devine prea mare, oamenii nu mai evaluează critic, ci aleg ce e mai accesibil, familiar sau emoțional convingător; experiențele de marginalizare sau respingere; iluzia autonomiei și „gândirea liberă”.

La nivel mai profund, reținerea într-o bulă informațională răspunde unor nevoi psihologice firești. O astfel de bulă oferă coerență, control, apartenență, validare emoțională. Având acestea în vedere, o convingere nu se menține doar prin logică, dar și prin funcțiile sale psihologice. O știre falsă sau o teorie a conspirației nu poate fi combătută doar prin relatarea unor argumente raționale sau dovezi. Trebuie să înțelegem și ce funcție ar trebui să înlocuiască. Însă pentru putea acționa strategic la nivel pishologic, în primul rând trebuie să reușim să pătrundem în bula informațională, iar aici avem două mari obsacole, un obstacol tehnic, algoritmii rețelelor sociale și cine livrează mesajul, adică cine este „curierul”.

Știm că algoritmii platformelor sociale filtrează tot ce nu se potrivește cu convingerile utilizatorului. Facebook, TikTok sau YouTube — toate arată mai mult din ce ai consumat deja și blochează automat conținutul care nu confirmă propriile convingeri. Utilizatorul ajunge să se convingă tot mai mult că toată lumea gândește ca el. Asta înseamnă că strategiile clasice de comunicare – anunțuri oficiale, informații factuale, surse credibile – aproape că nu mai intră în feedurile celor din aceste bule. În acest caz, mesajul trebuie să vină într-o formă familiară: cu limbajul lor, ritmul lor, simbolurile lor. Nu falsifici conținutul, dar îl împachetezi într-un format compatibil, astfel încât să treacă de filtrele algoritmice și cognitive. E o strategie de tip cal troian: dacă vorbești despre ceea ce le e cunoscut sau în registrul convingerilor lor, ai șansa să introduci ceva nou. Dacă intri direct cu adevărul tău, nici nu ți se deschide poarta.

Chiar și cele mai bine intenționate campanii de informare, chiar și cele mai atent construite mesaje — care țin cont de dinamica emoțională a publicului, de formatul platformei și de mecanismele psihologice implicate — se pot bloca din primul moment. De ce? Pentru că, în multe dintre aceste bule informaționale, nu contează ce spui, ci din ce tabără ești perceput că vii. Etichetarea funcționează ca un filtru automat: dacă ești jurnalist dintr-o instituție cunoscută sau politician asociat cu valorile „sistemului”, mesajul tău este descalificat înainte de a fi auzit. Nici nu mai ajunge la nivelul conținutului, pentru că este blocat la nivelul identității percepute. E suficient ca cineva să te identifice cu o etichetă precum „sorosist”, „globalist”, „vândut sistemului”, și toate argumentele tale devin, în ochii lor, parte a unei strategii ostile. Așadar, acesta este  cel mai puternic obstacol: nu neînțelegerea informației, ci refuzul de a o primi din cauza sursei percepute. Este un tip de imunitate psihologică foarte eficientă — pentru că nu are nevoie să contrazică faptele, ci doar să le izoleze prin neîncredere. Oricât de bine ai construi mesajul, dacă receptorul te-a așezat deja în tabăra „celor care vor să-l manipuleze”, dialogul este întrerupt înainte de a începe.

Este esențial să găsim modalități prin care mesajele de interes public să nu fie percepute ca venind „din afară” — dintr-o tabără ostilă sau suspectă. O soluție utilizată tot mai frecvent este implicarea unor voci percepute ca fiind din interiorul comunității: persoane neutre, lideri locali, creatori de conținut, influenceri apropiați de valorile și stilul publicului-țintă. Dar simpla apartenență la grup (a unui influencer de exemplu)  nu este suficientă. Dacă mesajul transmis seamănă prea mult cu discursul instituțional sau cu limbajul autorităților, există un risc real ca acea persoană să fie imediat respinsă, catalogată ca „vândută sistemului” sau ca parte a manipulării. Cu alte cuvinte, nu doar cine transmite contează, ci și cum o face. De aceea, strategia de comunicare trebuie construită cu mare finețe. Nu vorbim despre deghizarea adevărului, ci despre adaptarea mesajului la codul cultural și emoțional al publicului, astfel încât acesta să poată fi primit fără să activeze rezistență. E o formă de comunicare indirectă, inteligentă — mai apropiată de un cal troian strategic decât de o intervenție frontală. Pentru că, uneori, adevărul are mai multe șanse să pătrundă dacă nu arată de la început ca atare.

Unul dintre cele mai mari obstacole în comunicarea cu persoane aflate în bule informaționale este faptul că mintea umană respinge automat ideile care intră în conflict direct cu propriile convingeri. Din acest motiv, una dintre metodele psihologice cele mai eficiente pentru a crea o breșă este ceea ce se numește activarea ferestrei de toleranță sau teoria latitudinii de acceptare. Această teorie susține că oamenii sunt dispuși să accepte idei noi doar dacă acestea se află suficient de aproape de convingerile lor existente, într-o zonă psihologică de „acceptabilitate”. Dacă ideea este prea diferită, prea bruscă sau prea radicală, ea este respinsă reflex, indiferent de argumentele care o susțin. Strategia presupune ca mesajul să pornească de la o idee congruentă cu valorile și credințele persoanei — ceva ce deja acceptă și recunoaște ca fiind valid — și apoi să introducă o nuanță sau o extensie ușor diferită, dar compatibilă. Această metodă nu presupune manipulare, ci respect față de ritmul psihologic al schimbării. Nu poți muta un sistem de credințe dintr-un gest. Dar poți introduce o idee care, fiind suficient de apropiată, nu provoacă reacție defensivă, și totuși deschide un alt orizont de reflecție.

O altă strategie de intervenție înainte ca bula informațională să se consolideze este teoria inoculării. Această abordare propune o metodă indirectă, dar eficientă: expunerea controlată la o versiune diluată a unui mesaj manipulator, însoțită de o contra-explicație simplă și clară. Scopul nu este să corectezi o convingere deja formată, ci să pregătești mintea să o recunoască și să o respingă în momentul în care o va întâlni în spațiul digital real. Practic, această strategie ajută la spargerea bulei din interior, prin activarea unor „anticorpi mentali” înainte ca mecanismele de apărare ale bulei să se instaleze complet. Persoana nu mai este complet vulnerabilă în fața manipulării, ci aude mesajul familiar, dar îl percepe altfel — cu un grad de distanțare critică. Teoria inoculării funcționează după un principiu similar cu cel al vaccinării biologice: o doză mică și controlată dintr-un mesaj înșelător este prezentată persoanei, împreună cu o contraargumentare clară, pentru a-i „antrena” sistemul cognitiv. Astfel, atunci când va întâlni versiuni mai puternice ale aceluiași tip de mesaj, va fi deja pregătită să le recunoască și să le respingă.

O altă metodă eficientă este cea inspirată din dialogul socratic: nu ataci ideea, ci pui întrebări care o fac să se clarifice sau chiar să se clatine din interior. Nu presupune să convingi, ci să creezi spațiu pentru reflecție. Oamenii sunt mai dispuși să-și reanalizeze convingerile dacă ajung singuri la întrebări pe care nu și le-au pus încă. Rolul comunicatorului nu este să furnizeze răspunsuri, ci să pună întrebările potrivite. Acest tip de întrebare nu provoacă reacție de respingere imediată, pentru că nu afirmă nimic, nu amenință, nu moralizează. Este o invitație — uneori incomodă, dar neagresivă — la gândire autonomă. În acest fel, se poate produce o fisură în bula informațională. Nu pentru că cineva a contrazis ceea ce credea persoana, ci pentru că mintea începe să observe, din interior, că nu totul se leagă. Adevărata schimbare nu vine în urma unei demonstrații logice, ci în urma unei întrebări care stârnește îndoiala potrivită.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.