Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Curtea de Justiție a UE,…

Curtea de Justiție a UE, decizie cu referire la fugarii care încearcă să scape de condamnări

Foto: Reuters

Curtea de Justiție a Uniunii europene (CJUE) a decis că o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat, scrie Agerpres, cu referire la un comunicat difuzat joi, 4 septembrie, pe webasite-ul curia.europa.eu.

Fără acest consimțământ, statul emitent poate să mențină mandatul european de arestare și să execute el însuși pedeapsa pe propriul teritoriu. Mandatul european de arestare este o procedură judiciară simplificată, prevăzută de dreptul Uniunii, care permite arestarea unei persoane în statul membru în care aceasta se află și predarea sa statului membru care a emis mandatul, pentru a fi urmărită penal în acest din urmă stat sau pentru a executa în acest stat pedeapsa la care a fost condamnată. În acest domeniu, principiile încrederii și recunoașterii reciproce constituie bazele cooperării judiciare în materie penală și consacră o regulă importantă: statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare.

Neexecutarea unui asemenea mandat nu poate, așadar, să aibă loc decât în mod excepțional. În această hotărâre, Curtea de Justiție a UE explică motivele pentru care neexecutarea unui mandat european de arestare, în scopul executării pedepsei în statul în care persoana vizată de acesta își are reședința, nu este valabilă decât dacă autoritatea judiciară de executare respectă condițiile și procedura legate de recunoașterea hotărârii de condamnare și de preluarea executării pedepsei menționate, prevăzute de o altă reglementare a Uniunii Europene, notează comunicatul citat.

Prin urmare, instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat. Acest consimțământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunțată de statul emitent, însoțită de un certificat. Fără acest consimțământ, condițiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată. Astfel, obiectivul de a crește șansele de reinserție socială, invocat de autoritățile italiene, nu este absolut și trebuie conciliat cu norma esențială potrivit căreia statele membre execută orice mandat european de arestare.

Ținând seama de diferitele funcții ale pedepsei în cadrul societății, instanțele din statul membru în care o persoană a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate se pot sprijini în mod legitim pe argumente legate de politica penală care îi sunt proprii pentru a justifica executarea pe teritoriul său a pedepsei pronunțate și, în consecință, pot refuza transmiterea hotărârii de condamnare și a certificatului în vederea executării pedepsei pe teritoriul unui alt stat membru. În orice caz, dacă refuzul de a executa un mandat european de arestare a intervenit cu încălcarea condițiilor esențiale și a procedurii prevăzute de dreptul Uniunii Europene, acest mandat european de arestare rămâne în vigoare, iar statul emitent își păstrează dreptul de a executa pe propriul teritoriu pedeapsa aplicată.

CJUE menționează că trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.