Cum au votat diaspora la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Țările cu cel mai mare și cel mai mic număr de participanți

Pe 28 septembrie, în cadrul alegerilor parlamentare din R. Moldova, cetățenii moldoveni care au votat în străinătate au doborât un record absolut privind prezența la vot. În diaspora au votat peste 281 de mii de moldoveni. Cele mai active țări au fost Italia, Germania și România.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie au votat 281 170 de moldoveni aflați în străinătate. Potrivit datelor CEC, după numărarea tuturor proceselor verbale din străinătate, așa arată topul țărilor cu cel mai mare număr de participanți la vot:
- Italia – 81.528 de voturi;
Dintre aceștia, 77% au votat pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, 6% pentru Partidul Politic Democrația Acasă și 5% pentru Partidul Nostru.
- Germania – 38.355 de voturi;
În Germania, majoritatea au votat PAS – 75 %; Partidul Nostru a luat 8%, iar PPDA, condus de Vasile Costiuc – 5%.
- România – 29.379 de voturi;
În România, 88% din moldoveni au ales PAS; 2,5% au optat pentru Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi; 2% pentru blocul Alternativa;
- Regatul Unit- 27.617 de moldoveni au votat;
Dintre cei 27 de mii de alegători care s-au prezentat la urne, 83% au votat pentru PAS, 5% au mers către Partidul Nostru și PPDA a obținut 4%.
- Franța – 25.727 voturi;
77% din moldovenii care s-au prezentat la urne au votat PAS; 8% au ales Partidul Nostru și 6% au votat PPDA.
Țările cu cel mai mic număr de participanți la vot au fost:
- India – 9
- Kazahstan – 18
- Republica Populară Chineză – 42
- Qatar – 70
- Azerbaidjan – 71

301 secții de votare au funcționat peste hotarele R. Moldova în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit unui comunicat al Comisiei Electorale Centrale (CEC), cele mai multe secții vor fi deschise în Italia (75), fiind urmată de Germania (36), Franța (26), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (24) și România (23).
Prima secție de votare deschisă pentru aceste scrutine a fost cea din Japonia, unde procesul de vot a început la ora 01:00, ora Chișinăului (07:00, ora locală Tokio).