MEC a dat start elaborării unui plan național pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze
Un grup de lucru interinstituțional, care reunește specialiști din educație, a fost creat pentru a elabora un plan național pentru învățarea și promovarea limbii găgăuze în Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
MEC a dat start elaborării acestui plan național, având deja primele discuții la Comrat, unde autorități, profesori și experți s-au întâlnit pentru a stabili direcțiile principale ale viitorului document, iar grupul creat va coordona elaborarea măsurilor concrete de sprijin pentru predarea și învățarea limbii găgăuze.
Potrivit MEC, participanții au vorbit despre necesitatea unei abordări unitare, care să susțină limba găgăuză la toate nivelurile de educație – de la grădiniță până la universitate. Printre priorități se numără actualizarea curriculumului, formarea profesorilor, utilizarea materialelor educaționale moderne și implicarea comunității locale în promovarea limbii materne.
„Documentul va fi unul practic și adaptat necesităților și realităților din UTA Găgăuzia. În prima etapă, va fi pilotat un Plan de acțiuni pentru anii 2026–2027, iar ulterior, în baza analizei provocărilor identificate și a rezultatelor obținute, va fi elaborat un Program național amplu pentru dezvoltarea limbii găgăuze în autonomie”, a menționat Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC și coordonator al grupului de lucru.
MEC a adăugat că, în prezent, limba găgăuză este predată în 44 de școli din UTA Găgăuzia, fiind studiată de peste 12 mii de elevi. De asemenea, în 56 de grădinițe din autonomie, aproape 5 mii de copii participă la activități educaționale în limba găgăuză, cu sprijinul a peste 70 de cadre didactice.