Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „Clienții care dețin acest produs îl…

„Clienții care dețin acest produs îl pot utiliza cu încredere”. Reacția S.A. „Viorica-Cosmetic”, după ce ANSP a identificat ingrediente interzise într-un parfum

Sursa: viorica.md

S.A. „Viorica-Cosmetic” a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a identificat două loturi neconforme ale produsului „Adora Entourage” – apă de parfum, ce conține în componență substanțe incluse în lista celor interzise. Potrivit companiei, produsul poate fi utilizat cu încredere și susține că „situația a fost generată de o eroare administrativă de etichetare.

Astfel, potrivit unui comunicat, investigațiile interne și documentele furnizate de producătorul European al esenței de parfum „Lyzi AG” certifică faptul că ingredientele interzise nu se regăsesc în formula chimică a produsului și „formula parfumului corespunde standardelor înalte de calitate impuse de Uniunea Europeană. 

„Parfumul este sigur, respectă normele europene și nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorilor”,a precizat companie.

Totodată, S.A. „Viorica-Cosmetic” a anexate două acte ce susține că confirmă faptul că parfumul nu reprezintă un rist:

Situația a fost generată de o eroare administrativă de etichetare. Deși formula parfumului a fost actualizată anterior intrării în vigoare a noilor prevederi legislative cu scopul eliminării substanțelor respective, lista de ingrediente de pe cutie nu a fost corectată conform noii formule.

Practic, eticheta menționează eronat prezența unor substanțe care, în realitate, nu există în sticlă”, a scris companie.

În prezent, S.A. „Viorica-Cosmetic” întreprinde următoarele măsuri pentru a remedia situația:

  1. Colaborarea cu ANSP: „Am prezentat autorităților certificatele de conformitate de la furnizor care atestă lipsa substanțelor interzise din lichidul propriu-zis”.
  2. Remedierea ambalajelor: Produsul a fost retras temporar de pe raft conform prescripției.
  3. Clienții care dețin acest produs îl pot utiliza cu încredere. „Totuși, pentru liniștea dumneavoastră și pentru a executa obligația legală impusă de ANSP, menținem deschisă opțiunea de retur sau schimb pentru oricine are dubii.

„Ne cerem scuze pentru confuzia creată de această necorelare între conținut și ambalaj. Asigurăm control riguros al produselor în laboratoare europene cît și în Laboratorul de Încercări – Produse Cosmetice și de Igienă, acreditat de către Centrului National de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC)”, a mai adăugat compania.

În cadrul verificărilor efectuate, ANSP a fost identificat lotul, cu termen de valabilitate până la data de 21 martie 2028, care conține aldehidă 2 propionică, substanță inclusă în lista ingredientelor interzise în produsele cosmetice, conform Regulamentului sanitar privind produsele cosmetice.

De asemenea, a fost identificat lotul, cu termen de valabilitate până la data de 24 martie 2030, care conține HYDROXYISOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHYDE, substanță care, conform Regulamentului sanitar privind produsele cosmetice, este interzisă plasării pe piața R. Moldova.