Campanie de hărțuire în mediul online asupra unei jurnaliste de la Radio Moldova Comrat, după o emisiune cu deputatul Nicolae Dudoglo. CJI cere organelor de drept tragerea la răspundere

După emisiunea de la Radio Moldova Comrat ai jurnalistei Elena Celac cu deputatul Adunării Populare, Nicolae Dudoglo, în care politicianul a mințit răspunzând la întrebările despre legăturile sale cu Șor și a părăsit studioul, jurnalista s-a confruntat cu un val de insulte, acuzații și amenințări.
Astfel, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și alte asociații condamnă intimidarea în mediul online a jurnaliștilor în legătură cu activitatea profesională pe care o desfășoară și cer organelor de drept să tragă la răspundere hărțuitorii și autorii amenințărilor, calomniilor și injuriilor, se arată într-un comunicat.
În ultima săptămână, jurnalista Elena Celac de la Radio Moldova Comrat a devenit ținta multiplelor injurii, etichetări jignitoare și acuzații nefondate și denigratoare din partea oamenilor din spatele profilurilor de pe rețeaua Facebook cu numele Iordan Iasîbaș, Valerii Cîssa, Nicolai Cambur, Boris Casarschi, Piotr Curdoglo, Grigorii Iabanji.
Campania de hărțuire a fost lansată în contextul difuzării emisiunii „În centrul atenției”, cu participarea deputatului Adunării Populare a Găgăuziei Nicolai Dudoglo, care a părăsit studioul drept reacție la solicitarea moderatoarei de a prezenta probe pentru afirmațiile sale, inclusiv pentru acuzațiile aduse unor politicieni privind fapte ilegale.
Potrivit CJI, această situație reprezintă o încercare evidentă de intimidare a mass-mediei și de subminare a dreptului la exercitarea meseriei de jurnalist într-un cadru sigur și respectuos.
„Organizațiile semnatare condamnă aceste practici inacceptabile, subliniind pericolul sporit al înrădăcinării și perpetuării acestora în mediul online. Potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a presei, iar împiedicarea ilegală a activității mass-mediei atrage răspundere penală. Totodată, subliniem că exprimarea injuriilor, răspândirea relatărilor false și defăimătoare, amenințarea și hărțuirea jurnaliștilor, săvârșită inclusiv prin intermediul unui sistem informatic, constituie fapte pedepsite de legislația națională”, precizează CJI.
Lipsa unor reacții prompte și măsuri de contracarare a acestor practici vicioase creează starea de impunitate și percepția eronată că discursul din mediul online este exceptat de la rigorile legale. Organizațiile semnatare condamnă cu vehemență acțiunile hărțuitorilor și autorilor amenințărilor, calomniilor și injuriilor și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări.
Totodată, CJI cere organelor de drept ca, în virtutea atribuțiilor legale ce le revin, să ia act de faptele comise și să intenteze procedurile prevăzute de lege în vederea tragerii la răspundere a autorilor injuriilor, etichetărilor jignitoare și a acuzațiilor nefondate și denigratoare la adresa presei.
Semnatarii declarației sunt Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Asociația „Media-Guard”, Centrul de Investigații Jurnalistice, RISE Moldova, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul „Acces-Info” și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.