Principală  —  IMPORTANTE   —   Avocații vor contesta sentința prin…

Avocații vor contesta sentința prin care Țuțu a fost găsit vinovat pentru escrocherie, trafic de influență și fals în declarații

Colaj ZdG

Fostul deputat democrat a fost găsit vinovat de prima instanță pentru escrocherie, trafic de influență și fals în declarații, fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoare pe un termen de opt ani și o amendă de 450 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice și de demnitate publică pe un termen de cinci ani.

Țuțu nu s-a prezentat în instanță din „motive personale”, a explicat avocatul Ion Negură, care a adăugat că „apărarea își va valorifica dreptul de a contesta această decizie la Curtea de Apel Centru”. De cealaltă parte, procurora care a cerut 15 ani de detenție pentru fostul deputat democrat spune că va studia sentința, urmând să decidă privind contestarea ei.

Marți, 27 ianuarie 2026, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, magistratul Petru Păun a pronunțat sentința în dosarul lui Țuțu privind îmbogățirea ilicită și traficul de influență.

Judecătorul a dispus condamnarea lui Țuțu la opt ani de detenție în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, magistratul a dispus aplicarea unei amenzi în mărime de 450 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice și de demnitate publică pe un termen de cinci ani.

„Nu ne-am așteptat la o așa sentință. Cel puțin, suntem de acord parțial în ceea ce privește achitarea pentru îmbogățire ilicită. Nu suntem de acord cu condamnarea lui în baza articolelor pe care a fost condamnat. Cu siguranță, apărarea își va valorifica dreptul de a contesta această decizie la Curtea de Apel Centru, deoarece nu suntem de acord”, a menționat avocatul Ion Negură.

Întrebat la ce sentință se aștepta Constantin Țuțu, apărătorul său a reiterat poziția expusă de fostul deputat democrat în timpul procesului.

„Dumnealui, în mod echital, corect și rezonabil, având în vedere felul în care a pledat pe parcursul procesului, a considerat că urmează să fie emisă o sentință de achitare, iar sentința de condamnare este absolut ilegală”, a precizat avcoatul.

De cealaltă parte, procurora care a cerut 15 ani de detenție pentru fostul deputat democrat spune că va studia sentința, urmând să decidă privind contestarea ei.

„Procuratura Anticorupție urmează să studieze sentința, să studieze motivele invocate de către instanță, în motivarea achitării inculpatului Țuțu. După aceea, vom decide cu referire la contestarea sentinței”, a declarat presei procurora Elena Cazacov.

Procurorii au cerut 15 ani de pușcărie

În mai 2020, procurorii au trimis în instanță un dosar penal în care lui Constantin Țuțu îi erau imputate escrocheria și traficul de influență. Potrivit procurorilor, în 2017, Țuțu ar fi primit 20 de mii de euro pentru a influența actori din sistemul judiciar pentru soluționarea unei cauze penale în favoarea inculpatului.

Peste mai bine de un an, în noiembrie 2021, încă un dosar pe numele lui Țuțu a fost trimis în judecată, fostul deputat democrat fiind învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații. Potrivit acuzațiilor aduse de procurori, având funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, Țuțu a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceeași perioadă. Totodată procurorii îl acuză pe Țuțu că ar fi inclus în declarația de avere și interese personale date false și incomplete asupra veniturilor obținute pentru anul 2017 și, respectiv, 2018.

Cele două cauze au fost comasate ulterior într-una singură, cercetarea judecătorească fiind finalizată în noiembrie 2026, adică la cinci ani și șase luni de la trimiterea dosarului în judecată.

În cadrul dezbaterilor judiciare, procurora Elena Cazacov a a cerut pentru fostul deputat democrat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 15 ani și confiscarea a peste trei milioane de lei și 20 de mii de euro.