Principală  —  IMPORTANTE   —   Au fost publicate testele de…

Au fost publicate testele de exersare pentru examenele de absolvire

Foto: Unseen Studio/Unsplash

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au publicat testele de exersare pentru candidații la examenele naționale de absolvire, sesiunea 2024. Este vorba de 12 teste pentru testarea națională în învățământul primar, 14 teste pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului și 53 de teste pentru examenul național de bacalaureat, anunță MEC.

Elevii claselor a IV-a, a IX-a și a XII-a au posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen și să exerseze în scopul pregătirii pentru testarea/evaluarea națională.

MEC îndeamnă elevii claselor absolvente să se pregătească pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2024. Menționăm că atât programele de examen, cât și testele aplicate pe parcursul anilor 2010 – 2023, sunt publicate pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare și pot fi accesate de către toți factorii interesați, la adresa: https://ance.gov.md/.

Testele pentru exersare pentru clasa a IV-a pot fi accesate aici.

Testele pentru exersare pentru clasa a IX-a pot fi accesate aici.

Testele pentru exersare pentru clasa a XII-a pot fi accesate aici.