Astăzi au intrat în vigoare noile tarife la energia electrică, aprobate de ANRE

Consumatorii din centrul și sudul țării vor achita 3,59 lei/kWh, cu 51 de bani mai puțin decât tariful anterior. Clienții S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” (FEE-Nord) vor scoate din buzunare 4 lei pentru un kWh, cu 68 bani/kWh mai puțin. Hotărârile au intrat în vigoare astăzi, 1 august, după publicarea în Monitorul Oficial al R. Moldova.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în ședința de marți, 29 iulie, prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice furnizată de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. pentru anul 2025 și de către de S.A. „FEE-Nord” S.R.L.
Astfel, au fost aprobate prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. Consumatorii finali, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV) vor achita 3.59 lei/kWh, 12,5% mai puțin decât prețul anterior.
Consumatorii finali ai S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, ale căror instalații electrice sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune, vor achita 4 lei/kWh, 14,6% mai puțin decât prețul anterior.
Premierul Dorin Recean a declarat că prețurile sunt mai mici pentru că „Energocom a reușit să cumpere de pe piață energie la prețuri mai mici o perioadă”.
„Prețurile au scăzut pentru că a crescut ponderea energiei regenerabile în consum de circa 8 ori – adică energie mai ieftină și verde. Iar în ultimele luni am avut recorduri și de 30-40% din consumul zilnic. Au fost luni în care achizițiile au fost cu preț mai mare, după care câteva luni – cu preț mai mic. Acum piața s-a stabilizat și avem premisele necesare să facem această reducere de tarif la energia electrică”, a declarat Recean.