Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   APP va negocia direct cu…

APP va negocia direct cu companiile juridice pentru efectuarea auditului datoriilor Moldovagaz către Gazprom

Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că, în cadrul ședinței de miercuri, 13 iulie, a Comisiei Situații Excepționale, a fost luată decizia ca instituția să inițieze negocierile directe cu companii juridice și financiare internaționale care să efectueze auditul datoriilor Moldovagaz către Gazprom și Factoring Finance.

„APP va purcede imediat la aceste negocieri cu scopul realizării auditului până la finele anului curent, a declarat Eugeniu Cozonac, directorul general al Agenției”, potrivit unei postări a APP pe pagina de Facebook.

Instituția menționează că procedura repetată este bazată pe un caiet de sarcini revizuit, „în baza recomandărilor primite de la companii de profil care s-au arătat interesate să participe la tenderul precedent demarat în ianuarie, dar care a fost anulat pe motiv de expirarea a termenului de livrare a rezultatului”.

SA „Moldovagaz” anunța în aprilie că a expediat către gigantul rus „Gazprom” o cerere în scris privind prelungirea perioadei de valabilitate a înțelegerilor referitor la auditul și semnarea unui acord de stingere a datoriilor istorice.

Agenția Proprietății Publice (APP) informa în luna ianuarie că a pregătit documentația de atribuire aferentă procedurii de achiziție publică privind achiziționarea serviciilor de audit a datoriei SA „Moldovagaz” față de SA „Gazprom” și SRL „Factoring Finance” pentru gazele livrate consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.

În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”.

Delegația R. Moldova, condusă de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și cea a Gazprom, condusă de șeful concernului rus Alexei Miller au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldovagaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare.

Moldovagaz a solicitat, la începutul lunii iulie, conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o majorare a tarifului mediu la gazele naturale pentru consumatorii finali cu 45 %.

Dacă ANRE va da curs solicitării Moldovagaz, moldovenii vor achita, din 1 iulie, 23 de lei și 57 de bani, fără TVA, pentru un metru cub de gaze naturale consumate.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, pe 31 mai, noul tarif la gaze naturale de 17 lei și 24 de bani (fără TVA) ceea ce constituie 18 lei și 60 de bani cu TVA inclus. Tarif afișat în facturi începând cu 1 iunie.