ANI a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime totală de peste 9,358 milioane de lei în privința lui Ion Popa, ex-inspector principal din cadrul INST
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime totală de peste 9,358 milioane de lei în privința lui Ion Popa, ex-inspector principal din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) și soția sa.
Diferență ce a fost constatată între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate pe parcursul anilor 2018-2024, informează ANI. În actul de constatare s-a precizat că prezenta cauză se va transmite în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.
Sursa citată scrie că a recepționat o sesizare în care se invocă, „că potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2020 se atestă procurarea unui autoturism la prețul 857171,9 lei, și a unui bun imobil valoarea declarată fiind de 476887 lei, cheltuieli ce depășesc veniturile declarate pentru aceeași perioadă”.
Ani Ion Popa Inst by Ziarul de Gardă
În documentul emis de ANI este prezentată poziția lui Popa privind achiziționarea bunului imobil amplasat, cât și cheltuielile suportate pentru realizarea lucrărilor de construcție/finalizare a construcției.
„Investiția pe care a avut-o familia mea în procurarea obiectivului a fost semnificativă. Inițial, la acest imobil am fost implicat în calitate de consultant în domeniul construcțiilor. Ulterior, deoarece imobilul aparținea rudelor mele, am devenit persoana responsabilă de întreaga construcție, inclusiv din punct de vedere financiar, începând de la plata serviciilor comunale și până la achiziția de beton, pietriș și armătură. La un moment dat, rudele s-au certat, deoarece nu mai aveau resurse pentru a continua construcția. Astfel, am venit cu inițiativa de a găsi bani pentru a finaliza imobilul și a-l vinde, pentru a ne recupera investițiile și, eventual, pentru a obține un anumit profit, fiecare pentru familia sa.
La 5 ianuarie 2022, am vândut apartamentul familiei mele (procurat în 2019) pentru aproximativ 97.000 de euro. Suma exactă a fost ușor mai mică, deoarece vânzarea a fost realizată prin intermediul agenților imobiliari, care și-au perceput comisionul. Din această sumă, aproximativ 65.000 de euro au fost direcționați pentru finalizarea imobilului, iar circa 25.000 de euro au fost utilizați pentru nevoile familiei. Ulterior, am început să caut și să împrumut resurse financiare de la rude și prieteni, până am ajuns la sumele declarate anterior de la persoanele indicate în declarațiile mele”, a explicat Ion Popa.
La fel, ex-inspectorul principal din cadrul INST a comunicat „pe propia răspundere” că toate materialele și lucrările de construcție, reparație și finisare a imobilului au fost procurate de la magazinele de materiale de construcții din țară, piețele de materiale de construcție, „dar și mai multe lucrări au fost executate cu forțele proprii, cumatrii și cunoscuți la rugămintea mea”.
„În noiembrie 2024 cu mare greu și certuri familiale imobilul respectiv a fost înstrăinat, iar eu cu familia mea încă nu ne-am înregistrat recuperat total investițiile și aportul cuvenit. După înstrăinarea imobilului dat nu am mai păstrat careva cecuri, facturi, înscrisuri pe care le-am acumulat dea lungul perioadei de reparație, iar după multe contradicții cu rudele pe tema părții de investiții cuvenite s-a distrus și aruncat tot ce mai rămasese și cecurile s-au sters tușul de pe ele. Declarația este scrisă din cuvintele mele, corect pentru ce și semnez”, a precizat acesta.

Potrivit ANI, ca rezultat al examinării „în ansamblu a materialelor acumulate la dosarul de control” și calculelor reflectate în tabelul de calcul care este parte componentă a dosarului de control, „în condiția în care subiectul supus controlului nu a prezentat acte justificative” privind disponibilitățile financiare care sunt constatate ca diferență între veniturile obținute în raport cu cheltuielile suportate pentru aceeași perioada, inspectorul de integritate a constatat existența diferenței substanțiale în mărime totală de -9 358 795,25 lei între averea deținută, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către dl Ion Popa împreună cu soția sa în perioada 01.01.2018-08.11.2024, precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi.
În actul de constatare s-a precizat că prezenta cauză se va transmite în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.