Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Amenzi în valoare totală de…

Amenzi în valoare totală de peste 16 mii de lei, aplicate de inspectorii de mediu din Glodeni pentru încălcarea legislației de mediu

Sursa: ipm.gov.md

Inspectorii de mediu din Glodeni au desfășurat, pe parcursul săptămânii, o serie de razii de control și acțiuni de monitorizare în teritoriu, având ca scop prevenirea și combaterea încălcărilor legislației de mediu. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, amenzile aplicate în urma încălcărilor depistate la Glodeni au valoare totală de peste 16 mii de lei.

„În cadrul acestor activități, au fost verificate cazuri de salubrizare necorespunzătoare, transportarea masei lemnoase, incendierea deșeurilor și resturilor vegetale, precum și tăieri ilicite de arbori. Ca urmare a neregulilor depistate, inspectorii au întocmit procese-verbale contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 16 500 lei, conform prevederilor legislației în vigoare”, scrie Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Totodată, în cadrul raziilor, populația a fost informată despre importanța respectării normelor de mediu, fiind atenționată asupra interdicției de incendiere a deșeurilor și resturilor vegetale, precum și asupra altor practici care pot afecta negativ mediul înconjurător, mai comunică Inspectoratul.

Conform inspectorilor de mediu, acțiunile vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui mediu curat și sănătos pentru toți cetățenii.